România ar putea avea anul viitor preţuri fixe pentru energia electrică. Au fost puse în discuție primele propuneri de costuri

Prețurile fixe la energie sunt o variantă luată în discuţie în coaliţia de guvernare, în contextul crizei actuale. În timp ce social democraţii susţin revenirea la o piaţă reglementată, premierul Nicolae Ciucă spune că trebuie să rămânem totuşi conectaţi la piaţa liberă. De la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis liderilor coaliţiei să rezolve problema, pentru că statul nu poate subvenţiona la nesfârşit preţul la energie.

Prețul gazului, la jumătate față de nivelul din iunie. Resorturile unui moment favorabil: importuri diminuate din China, vreme blândă, cerere scăzută, depozite pline. Cât poate dura această conjunctură

Gazele se ieftinesc. Au ajuns să coste la jumătate față de luna iunie, iar vapoarele stau la coadă să descarce. O situație care generează optimism, dar și precauție. "Cred că piața nu și-a epuizat potențialul de a fi volatilă. (...) Volatilitatea poate să fie în creștere și din nou să avem episodic anumite aprecieri. Dar sperăm ca tendința generală să fie una liniștită și să nu mai vedem (...) salturi atât de mari de preț și să trecem cu bine de această iarnă", a subliniat, la TVR INFO, expertul în energie Claudiu Cazacu.

Cumpărarea de gaze naturale la comun și reducerea consumului. Comisia Europeană - discuții noi, aceleași rezultate pentru soluționarea crizei de pe piața energiei

Comisia Europeană propune ca soluție la criza energetică achizițiile în comun de gaze naturale, în paralel cu reducerea consumului, anunțată deja. Soluția achizițiilor comune a funcționat și în perioada pandemiei, când Comisia Europeană a negociat achiziția vaccinurilor pentru toate țările membre. Ursula von der Leyen nu a mai făcut nicio referire la plafonarea prețului gazului rusesc, soluție care nu a întrunit unanimitatea țărilor membre.

Întâlnire la Palatul Victoria între premier și reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de energie, pe tema facturilor

Criza energiei rămâne o preocupare majoră pe măsură ce se apropie iarna. Premierul și liderii coaliției de guvernare i-au chemat la discuții pe reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de energie din România. Scopul - găsirea unor soluții pentru prețuri accesibile consumatorilor în perioada ce vine. Vlad Ungar are informații despre întâlnirea de aseară.

Războiul enegetic al Rusiei cu Europa. Ursula von der Leyen: Putin manipulează puternic pieţele energetice. Din cauza războiului său preţurile la energie sunt ridicate

Președintele Comisiei Europene l-a acuzat pe Vladimir Putin că încearcă să îi invrăjbească pe europeni, cu prețurile mari la energie. Șeful executvului european a declarat că liderul de la Kremlin este cel care încearcă să manipuleze prețurile pe piețele energetice internaționale, însă strategia acestuia împotriva Europei va da greş. Germania a anunțat deja că va ajută im mod semnificativ populația pentru a plăti facturile la energie, începând din decembrie.

Ultima Oră

Cele mai citite