Situaţia politică din România, în presa internaţională
Eșec, adâncirea crizei politice, cu riscul unor alegeri anticipate ca perspectivă adusă mai aproape de ceea ce s-a întâmplat aseară – sunt cuvintele cheie ale presei internaționale, care s-a grăbit să relateze despre căderea la vot a Cabinetului Veștea.
Criza politică se adâncește după ce parlamentarii români au respins noul guvern, este titlul Associated Press. Este reținută cu precădere eșuarea votului din Parlament, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre membrii legislativului s-au abținut.
“Se preconizează că eșecul votului de încredere împotriva cabinetului propus de Vestea va agrava perioada de instabilitate și turbulențe, în condițiile în care țara se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană”, notează corespondenții de la Londra. Un rezultat care vine să caracterizeze practic criza declanșată în mai, odată cu votul de neîncredere ce a dus la căderea guvernului.
Extinderea perioadei de instabilitate politică în această țară membră a Uniunii Europene și a NATO, situată la granița cu Ucraina, ridică ipoteza unor alegeri anticipate în cazul în care nici un al doilea candidat la funcția de prim-ministru ajuns la vot nu va reuși să obțină sprijinul parlamentarilor, este avertismentul lansat de jurnaliștii de televiziune de la Paris. Riscul declanșării unor alegeri anticipate este reliefat dincolo de cifrele votului serii explicate de AFP.
Eșecul extinde incertitudinea politică, la șapte săptămâni de la căderea precedentului guvern, reliefează încă din primul paragraf presa de la Berlin, preluată de marile platforme de știri online.

