petre daea
Membri ai Guvernului, senatori şi primari PSD s-au reunit la Tulcea, unde au dezbătut proiecte de dezvoltare, dar şi chestiuni politice. Accesarea fondurilor europene, dar şi felul în care autorităţile locale pot fi sprijite pentru a-şi realiza proiectele au fost două dintre subictele care au trezit în mod deosebit interesul.
Secetă în mare parte din ţară. Grâul semănat în toamnă, afectat de deficitul de apă din sol
Ploile, supărătoare pentru cei care voiau să petreacă afară zilele următoare, sunt mană cerească pentru culturile agricole. Seceta afectează pământul în profunzime, în mare parte din ţară. Cel mai mult suferă grâul semănat în toamnă.
Ministrul Agriculturii provoacă zâmbete la şedinţa de guvern: "Sper ca în 31 martie să avem numai situaţii NECLARE"
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat referitor la subiectul subvenţiilor în agricultură că speră ca în ultima zi a acestei luni să fie numai situaţii... neclare. Declaraţia a stârnit nedumerire şi zâmbete printre colegi. Chiar şi premierului i-a fost greu să înţeleagă ce vrea să spună ministrul, aşa că a cerut lămuriri.
Legea care obligă hipermarketurile să vândă 51% produse româneşti nu se poate aplica
De luni ar fi trebuit să găsim în marile magazine 51% produse alimentare autohtone. Au trecut deja şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial a legii care introduce această obligaţie pentru hipermarketuri. Lipsesc însă în continuare normele de aplicare, ceea ce face imposibilă intrarea în vigoare a legii. Răspunsul autorităţilor a venit cu greu: "Se lucrează!", ne-a transmis ministrul Agriculturii.
Gafe, dezacorduri şi lucruri trăsnite la audierile miniştrilor în comisii
Audierile din comisiile de specialitate au avut şi o parte amuzantă.
Miniştrii Cabinetului Grindeanu au fost audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament
Cei 26 de minişti ai Cabinetului Grindeanu au fost audiaţi, miercuri, şi au primit aviz favorabil în comisiile de specialitate din Parlament. Pentru doi dintre miniştri, propuşi la Interne şi Apărare - Carmen Dan şi Gabriel Leş - PSD a cerut ca audierile să aibă loc fără presă. Cabinetul Grindeanu va avea 26 de miniştri, dintre care doi sunt şi vicepremieri: Sevil Shhaideh de la PSD şi Daniel Constantin de la ALDE. Audierile au fost transmise în direct pe TVR1, în cadrul unei Ediţii Speciale, şi în format LIVE TEXT, pe ŞtirileTVR.ro
Opoziţia nu va vota noul guvern. PSD şi ALDE nu au emoţii, pentru că au obţinut sprijinul UDMR
Opoziţia a anunţat că nu va vota pentru învestirea cabinetului Grindeanu. Consideră că Liviu Dragnea şi-a numit un cabinet pe care vrea să-l controleze. Dar PSD şi ALDE nu au emoţii: UDMR susţine noua echipă de la Palatul Victoria.
Cabinetul Grindeanu, surprize şi controverse. Lista miniştrilor cuprinde nume cunoscute, dar şi începători
Cabinetul Grindeanu va avea 26 de miniştri, dintre care doi sunt şi vicepremieri, unul de la PSD, altul de la ALDE. Cele două partide şi-au prezentat propunerile de miniştri care vor cere miercuri votul de încredere în Parlament. Sunt nume vechi din cabinetele Năstase şi Ponta, dar şi nume noi, care nu au mai avut funcţii politice. Printre acestea, persoane controversate cu procese pe rol sau implicate în scandaluri de notoriate.
K. Hunor, după întâlnirea coaliţiei cu UDMR: Vom vota programul de guvernare. Am avut o discuţie legată de denumirea Ministerului Culturii
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că formaţiunea sa va vota mâine Guvernul Grindeanu, pentru că sunt "foarte multe elemente aproape identice cu propuneri din programul nostru electoral". El a precizat însă că la întâlnirea cu liderii coaliţiei PSD-ALDE au avut o discuţie legată de denumirea Ministerului Culturii, devenită acum şi "al Identităţii Naţionale".

