Ambulanțe din țară, aduse în ajutor în Capitală. Concedii întrerupte pentru personalul medical și personalul IGSU pentru a gestiona valul patru al pandemiei

În unitățile sanitare unde este cazul vor fi întrerupte concediile de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, nu vor fi acordate de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. Este un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi aplicat de managerii unităţilor sanitare.

FRANȚA | A început concedierea cadrelor medicale nevaccinate

Personalul medical nevaccinat cel puţin cu prima doza va fi suspendat şi nu va mai primi salariu. Măsura a intrat în vigoare în Franţa, iar o anumită parte a angajaţilor din acest sector este pe cale să-şi caute alte locuri de muncă. Cei care refuză vaccinarea nu au altă soluţie pentru a-şi continua activitatea. Pe langă suspendare, aceştia riscă şi sancţiuni disciplinare. Prima zi de aplicare a acestei decizii a fost marcată de proteste în cateva oraşe ale Franţei.

Coreenii au inventat un model de clinică sută la sută sigur pentru personalul medical

Coreenii au inventat un model de clinică sută la sută sigur pentru personalul medical, care nu riscă să se infecteze de la vreun pacient asimptomatic. Modelul ar putea fi aplicat și în alte țări în care personalul medical riscă infectarea în spitale din cauza circuitelor defectuoase sau a lipsei echipamentului adecvat de protecție.

Operațiile estetice, reglementate strict în Suedia. Decizia a venit pe fondul unui val de intervenții estetice care au dus la complicații după ce au fost făcute de persoane fără calificare medicală

Autoritățile suedeze au decis să întrerupă valul de operații estetice prost făcute, care au dus la complicații, printr-o lege care reglementează strict domeniul. Legea a stârnit nemulțumirea celor care activau în domeniu fără calificare, dar autoritățile rămân ferme pe poziție și îi amenință cu închisoarea pe cei care încalcă legea.

Deficit de medici în Olt. Autoritățile organizează concursuri doar pentru ocuparea posturilor strict necesare

Spitalele oltene se confruntă cu deficitul de personal. Potrivit managerilor, este nevoie de medici, dar și de asistenți medicali. Ocuparea posturilor vacante nu se poate face în totalitate din cauza resurselor bugetare insuficiente. Pentru a nu perturba activitatea unităților medicale, autoritățile au decis să organizeze concursuri doar pentru ocuparea posturilor strict necesare.

Angajări la spitalul din Orșova. 14 medici au încheiat contracte aici. Printre ei, o doctoriță care abia s-a întors din Canada

Performanță la Spitalul Municipal din Orșova, unde 14 medici tineri au ajuns să fie angajați și să lucreze în mai puțin de un an. În timp ce multe spitale din țară se confruntă cu deficit de personal, la Orșova, administrația unității sanitare a reușit să angajeze medici chiar și pentru specialități care abia au fost înființate. Deși este un spital mic, sunt medici care spun că au găsit la Orșova echipamente ca în spitalele mari în care și-au făcut rezidențiatul.

Ultima Oră

Cele mai citite