personal medical
Probleme pentru stațiile de ambulanță din toată țara. Contractele personalului medical detașat pe o perioadă determinată au expirat acum trei zile. În condițiile în care infectările cu noul coronavirus au explodat, medicii abia mai fac față solicitărilor.
Personalul medical din Franța se revoltă. Sindicaliștii vor să știe ce autoritate răspunde penal sau civil pentru toate lipsurile și pentru deciziile greșite din timpul crizei
Crește numărul plângerilor înregistrate în Franța legate de gestionarea crizei sanitare. De această dată este vorba despre o asociație care reunește personal medical nemulțumit de modul în care autoritățile au gestionat stocurile de măști, mănuși și echipamente medicale. Numai în zona Parisului, peste 75 de plângeri au ajuns pe masa justiției.
FDA: Noi soluții pentru protejarea personalului implicat direct în lupta cu Covid-19
Agenția americană pentru produse alimentare și medicamente Food and Drugs Administration (FDA) a emis autorizația de utilizare de urgență (EUA) care permite decontaminarea zilnică a 4 milioane de măști de protecție respiratorie N95 sau cu standard echivalent, pentru reutilizare zilnică de către lucrătorii de îngrijire medical din spitalele SUA.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu: 50 de companii românești produc echipamente de protecție pentru personalul medical
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a declarat la TVR că în prezent în România sunt 50 de companii românești care produc măști, combinezoane, halate pentru personalul medical. Virgil Popescu a mai spus că, Romarm, compania Ministerului Economiei, este în curs de aducere a patru linii de producție de măști FFP2 și va produce 500 de mii de bucăți pe zi, producția totală în Români urmând să fie de un milion de măști pe zi.
Nouă angajați ai Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Ioan” din București, testați pozitiv cu COVID-19
După ce conducerea Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Ioan” din București a testat personalul medical ca măsură de prevenție, nouă angajați au promit confirmarea infecției.
O nouă față a lumii. Gesturi și mesaje de sprijin pentru personalul medical
Pandemia scoate la suprafață temeri, dar și mesaje de sprijin. În diverse țări, personalul medical este aplaudat de oameni simpli și de lideri politici pentru efortul făcut. Polițiștii, pe de altă parte, se adaptează din mers, sau în pași de dans, noilor provocări.
Gorj: Patru studenţi care au fost în China s-au autoizolat la domiciliu, timp de 14 zile
Patru studenţi din Gorj, care au fost în China, s-au autoizolat la domiciliu, timp de 14 zile, acestora expirându-le perioada de supraveghere, fiind clinic sănătoşi, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Elena Piţian.
O adolescentă din Buzău s-a intoxicat cu monoxid de carbon de la boiler. Fata este în stare foarte gravă
O fată de 15 ani din județul Buzău este în stare gravă după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, sâmbătă seară în baie, de la un boiler. Părinții au sunat la 112 și au cerut și intervenția unei camere hiperbare pentru oxigeno-terapie.
Brașov: Asistentă bătută de un pacient care încerca să fugă din spital
Cel mai des astfel de incidente se produc la sfârșit de săptămână, când pacienți în stare de ebrietate și violenți ajung să aibă nevoie de ajutor medical. La Brașov, o asistentă a fost rănită de un bărbat care încerca să fugă din spital. Femeia s-a lovit la cap și este internată acum în secția de neurochirurgie.

