Premierul Florin Cîțu: Memorandumul privind salarizarea nu vine cu nicio reducere în sectorul bugetar. Ministerele trebuie să prezinte în 30 de zile viziunea pentru familiile ocupaționale pe care le coordonează

Premierul Florin Cîţu a ținut să precizeze joi, la finalul ședinței de guvern, că memorandumul propus de Ministerul Muncii privind salarizarea în sistemul public nu vine cu nicio reducere. "Prin acest memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut. Și, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă echitabilă și va fi de asemenea în corelație cu eficiența instituțiilor publice", a subliniat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

"Nu mi se pare oportună o întoarcere în câmpul muncii a mamei, în condițiile în care copilul are totuși nevoie de ea". Reacții după creșterea stimulentului de reinserție, aprobată de guvern

Mamele care se reîntorc la muncă la câteva luni după naştere vor primi mai mulţi bani de la stat. În cazul lor, stimulentul de reinserţie a fost majorat de la 650 la 1.500 de lei prin ordonanţă de guvern. Banii în plus ar trebui să le ajute să găsească pe cineva pentru îngrijirea micuţilor.

Stimulentul de reinserție pentru părinți, aprobat de guvern. Raluca Turcan: Este o măsură care încurajează întoarcerea la muncă și care scade riscul deprofesionalizării

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență care dublează stimulentul de reinserție pentru mamele care se întorc mai repede la muncă. Vor primi 1.500 de lei dacă revin la lucru până când copilul împlinește 6 luni. Potrivit ordonanței, se ia în calcul și perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului. Odată ce părintele s-a întors la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, dar nu din vina lui își pierde locul de muncă, iar în intervalul de 2 ani își regăsește un alt loc de muncă, atunci poate să beneficieze de acest stimulent de inserție.

Turcan: Guvernul emite o OUG prin care mamele care se întorc la muncă mai devreme de șase luni de la nașterea copilului vor primi o sumă de 1500 de lei ca stimulent de reinserție

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat la Tema Zilei că Executivul va emite azi o ordonanță de urgență prin care părinții aflați în concediul de creștere a copilului, care se întorc la serviciu mai devreme de șase luni, vor primi o bonificație de 1.500 de lei, față de 650 de lei cât este în prezent.

Ministrul Muncii, la TVR: Recalcularea pensiilor se va face astfel încât pensiile mai mici să crească mai repede decât pensiile mai mari. Aproximativ 4 milioane de pensii ar urma să aibă o creștere consistentă

Un an și jumătate este termenul estimat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru evaluarea a 5 milioane de dosare de pensii. "Practic va revoluționa întregul sistem de pensii", spune Turcan. Potrivit ministrului, recalcularea va permite ca pensiile mai mici să crească mai repede decât pensiile mari, iar la finalul întregului proces, 4 milioane de pensii ar urma să aibă "o creștere consistentă". Odată cu aceste schimbări, se dorește ca și pensiile speciale să fie aduse cât mai aproape de contributivitate.

Ultima Oră

Cele mai citite