ministerul energiei
A fost vijelie de cod roşu în Dobrogea. Vremea rea a făcut ravagii, iar autorităţile au emis mesaje RO-ALERT. Vântul a depăşit 100 de kilometri pe oră, sute de copaci au fost puşi la pământ, multe localităţi au rămas fără curent electric, iar porturile au fost închise. Furtuna din județul Constanța a pus în dificultate Sistemul Energetic Național. La un moment dat, a existat un deficit de 1.700 de megawaţi, după ce reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat, iar eolienele s-au oprit din cauza vântului puternic. Duminică la prânz, în județul Constanța, 80 de localități nu aveau energie electrică.
Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă seara din cauza vântului puternic, de cod roșu. Și turbinele eoliene au început să se oprească. Echilibrarea sistemului energetic național este sub control cu sprijinul Hidroelectrica
Societatea Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de sâmbătă, din cauza condițiilor meteo. Deconectarea s-a produs în condiții de siguranță. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețelele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate, atrage atenția ministerul de resort, într-un comunicat transmis sâmbătă seara.
Ministerul Energiei, ajutor pentru familiile sărace care au nevoie de lemne pentru încălzirea locuințelor
Iarna e o încercare extrem de dificilă pentru familiile cu venituri modeste, care găsesc cu greu bani pentru încălzirea locuinței. Lemnele de foc sunt un lux pentru acești oameni cu situații financiare precare. În sprijinul unora dintre ei vine Ministerul Energiei, care strânge donații de la firmele din domeniu. Pentru început, o mie de gospodării vor fi ajutate astfel. Suma se ridică la aproximativ un milion de lei, adică doi metri cubi de lemn de foc pentru fiecare familie.
Burduja: Facem rapid primii paşi în reinventarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului
Ministerul Energiei a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor semnarea unui Acord-Cadru de Cooperare între Complexul Energetic Valea Jiului şi un investitor australian, document ce vizează prospectarea stocării energiei în şaptesprezece puţuri de mină.
Bloomberg: Proiectul privind reactoarele modulare mici a fost anulat în SUA. Ministerul Energiei: România are toate premisele pentru a dezvolta proiecte bazate pe tehnologia SMR
Proiectul inovator al NuScale privind construirea reactoarelor modulare mici (SMR) a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor, informează Bloomberg. Reactoarele urmau să fie construite în Utah, însă NuScale și Utah Associated Municipal Power Systems au convenit să anuleze proiectul.
Ministrul Energiei: În condițiile unei ierni normale, vom trece sezonul rece doar cu gaz românesc. Suntem la 103% gradul de umplere
Se anunță o iarnă normală, fără probleme cu stocurile de combustibili pentru încălzirea populației, dau asigurări autoritățile, care s-au reunit în prima ședință a Comandamentului pentru sezonul rece. Nu vom tremura nici de frig și nici din cauza plății facturilor, spune ministrul Energiei.
Ministrul Energiei şi Termoenergetica: Bucureştenii vor avea mai puţine probleme cu încălzirea şi apa caldă decât anii trecuţi. ELCEN are stocurile de gaz pregătite
Bucureştenii vor avea mai puţine probleme cu încălzirea şi apa caldă decât anii trecuţi, dau asigurări atât ministrul Energiei, cât şi reprezentanţii Termoenergetica. Dar e singurul aspect asupra căruia sunt de acord. În privinţa datoriei pe care compania municipală o are către ELCEN, ministrul Energiei şi reprezentanţii societăţii au cifre diferite, la fel şi în ce priveşte kilometrii de reţea modernizaţi în mandatul primarului Nicuşor Dan. În ciuda promisiunilor, bucureştenii se tem că vor suferi de frig şi în iarna care vine.
Secretar de stat: România va fi 100% un hub energetic din 2027. Țara nostră se bazează pe un strat major de gaze naturale
România va fi din anul 2027 un hub energetic 100% şi trebuie să profite de zăcământul de gaze naturale pe care îl are şi să-l transforme, prin gazul natural comprimat, într-o sursă alternativă a viitorului, a afirmat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Energiei Pavel-Casian Niţulescu, într-o conferinţă de specialitate.
Premierul Marcel Ciolacu: Luni vom aloca 50 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Hunedoara
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunțat vineri că executivul va aproba luni, într-o şedinţă extraordinară, alocarea a 50 de milioane de lei pentru a permite continuarea activităţii celor 2.000 de salariaţi din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, urmând să se deruleze, în paralel, planul privind viitorul Complex Energetic Valea Jiului.

