Pandemia de COVID-19 văzută prin ochii medicilor rezidenți

Un adevărat test de rezistenţă la început de carieră! Pandemia prin ochii medicilor rezidenţi, cei care luptă cot la cot cu cadrele medicale împotriva noului coronavirus. Nimic nu îi poate opri să salveze vieţi, spun ei, pentru că este cel mai important lucru. Despre modul în care fac faţă acestei perioade ne-au vorbit chiar ei.

rezidențiat

248 de specialiști ATI, infecționiști sau radiologi care au terminat anul acesta rezidențiatul sunt gata să se alăture medicilor care luptă deja cu pandemia. Incă 12 mii de absolvenți de medicină urmează examenul de rezidenţiat, cel care le poate deschide o carieră în specializările pe care le doresc.

Povestea medicului Alexandru Nechifor, un om pentru care Revoluția a fost șansa generației sale

Acum 30 de ani, generația născută după decembrie 89 a scăpat de ororile comunismului, însă a avut de înfruntat alte greutăți. Anii lungi de tranziție și-au pus amprenta pe viețile tinerilor români, dar beneficiile libertății au fost mai presus de orice alte încercări. Iată povestea lui Alexandru Nechifor, medic rezident la Galați, un om pentru care Revoluția a fost șansa generației sale.

Doctoriţă rezidentă, suspectată că şi-a ucis copilul nou născut

Caz greu de imaginat la Oradea. O doctoriță este suspectată că și-ar fi omorât copilul nou-născut și l-ar fi îngropat în curtea unei case părăsite. Femeia este medic rezident la Spitalul Județean. Parchetul Bihor a deschis dosar penal pentru omor. Larisa Hurducaci de la TVR Cluj a urmărit cazul și are mai multe detalii.

Ultima Oră

Cele mai citite