lupeni
Aproximativ 80 de mineri de la exploatarea de cărbune Lupeni au continuat, sâmbătă dimineaţa, protestul declanşat în subteran, în urmă cu trei zile, din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, a demisionat, pe fondul tensiunilor din Valea Jiului
Cristian Roşu a demisionat din funcţie în urma discuţiilor purtate vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Roşu s-a declarat ”vinovat” pentru că minerii nu şi-au primit drepturile salariale şi alte plăţi restante.
Protestul minerilor din Valea Jiului s-a încheiat, după ce minerii au primit promisiunea că salariile restante le vor fi plătite
După mai multe zile de proteste în subteran şi la suprafaţă, minerii din Valea Jiului au obţinut promisiunea că salariile restante vor fi plătite. Liderii de sindicat au discutat la Bucureşti cu premierul şi cu ministrul Energiei, care au anunţat restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, cu sprijinul Comisiei Europene. Totuşi, peste o sută de mineri din Lupeni încă stau în subteran. Au fost susţinuţi, timp de căteva ore, de sute de colegi care au protestat la suprafaţă. În această seară, minerii care se blocaseră în galerie şi la Livezeni, au decis să încheie protestul.
Protest în Valea Jiului. Peste o sută de mineri sunt blocați în subteran, la mina Lupeni. Și angajații de la Termocentrala Mitia nu și-au primit salariile
În Valea Jiului se complică situația. Peste o sută de mineri sunt blocați în subteran la Lupeni. Au rate și facturi de plătit, au familii de întreținut și nu pot aștepta o întârziere de încă 10 zile. Au protestat și angajații de la termocentrala Mintia, din același motiv. Nu mai au nici cărbune și la noapte închid centrala, care va lăsa în frig un oraș întreg, Deva. Liderii de sindicat sunt în drum spre București, așteptați la Ministerul Economiei. În urmă cu puțin timp, în fața minei Lupeni s-au strâns și familiile minerilor, îngrijorate că a fost chemată ambulanța pentru trei oameni din subteran .
În orașele miniere din Valea Jiului sunt peste 1.500 de șomeri în evidențe. Autoritățile vor bani europeni pentru cursuri de reconversie profesională. Mai e nevoie însă și de angajatori
Șomaj, sărăcie și depopulare! De aici încep marile probleme ale Văii Jiului, una dintre zonele cu cele mai multe resurse naturale. Sunt înregistrați 1.500 de şomeri, pentru care acum autorităţile sunt pregătite să cheltuie 2 milioane de euro, bani europeni, pentru cursuri de reintegrare în muncă. Vor să le ofere inclusiv salopete şi scule celor care ar lucra în construcţii. Dar nimeni nu vorbeşte şi despre investiţii şi angajatori în zonă.
Ajutor pentru Valea Jiului. România are la dispoziție o linie de finanțare în valoare de 3,5 miliarde de euro
Valea Jiului ar putea renaşte din propria cenuşă. În următorii ani, acolo ar putea fi investite 3 miliarde şi jumătate de euro, a anunțat Corina Crețu, comisarul european pentru politici publice. Condiția e să existe proiecte de refacere a zonei. După închiderea mai multor mine, Valea Jiului a ajuns să aibă una dintre cele mai mari rate ale șomajului din țară.
A căzut cu tot cu pat în apartamentul vecinilor de la parter, iar de acolo la subsol
Pare o scenă de film, dar s-a întâmplat într-un bloc din oraşul Lupeni. Personajul nostru a scăpat cu viaţă spre mirarea tuturor, inclusiv a lui. Pentru că imobilul are grave probleme de siguranţă, toţi locatarii din bloc au fost evacuaţi şi mutaţi în sala de sport a unei şcoli.

Un miner a murit și doi sunt răniți după ce o galerie s-a surpat la Mina Lupeni. Operațiune dramatică de salvare
Trei mineri au fost prinși în subteran la Lupeni, după ce o galerie s-a surpat. Surparea s-a produs la aproximativ 500 de metri adâncime. Operațiunea de salvare a fost una de amploare. Ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a deplasat joi seara la mina Lupeni.

Hunedoara: Minerii de la Lupeni au decis suspendarea protestului
Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni au decis luni dimineața să suspende acțiunile de protest declanșate în urmă cu o săptămână, după ce au luat în considerare faptul că termocentralele au nevoie de cărbune pentru a produce mai mult curent electric, în condițiile în care consumul de energie a crescut pe fondul răcirii vremii.
- 1
- 2