Tragedie în Brașov. Un copac s-a prăbușit peste doi oameni, un tânăr de 27 de ani a murit și o femeie a fost rănită

29 iunie 2025, 18:22

Un tânăr de 27 de ani a murit strivit de un copac, în Brașov. Și o femeie de 35 de ani a fost rănită de arborele care s-a probușit din senin. Nu este clar din ce cauză a căzut copacul înalt de câțiva metri, care s-a rupt pur și simplu de la rădăcină. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional!

Copacul, un frasin aparent falnic și sănătos, s-a prăbușit în parcul de sub Tâmpa, o zonă de promenadă de lângă zidul cetății. La ora 15, mulți oameni se plimbau prin zonă. Un tânăr de 27 de ani și o tânără de 35 de ani erau pe alee, când s-a auzit un zgomot puternic, iar copacul de lângă ei a început să se încline. Au luat-o la fugă, dar au fost prinși sub coroana frasinului, care s-a prăbușit.

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov: Echipajele de intervenție au acționat pentru eliberarea victimelor de sub arborele prăbușit și pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Din păcate, în urma acestui eveniment, una dintre persoane, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată de personalul medical.

Femeia a scăpat, însă a fost transportată la spital. Cu câteva minute înainte, prin zonă a trecut și purtătorul de cuvânt al primăriei, instituție care se ocupă de întreținerea copacilor din oraș.

Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov: Copacul era verde, nu era uscat, s-a dezrădăcinat, nici nu bătea vântul la acel moment. Noi facem verificări, tot ce e uscat, tăiem. Este greu, chiar dacă vom face verificări, atâta timp cât copacii nu sunt uscați, nu ai cum să prevezi un astfel de accident.

Cu nici două ore înainte de acest incident, un copac a căzut între stațiile CFR Sinaia și Bușteni, peste firele electrice, tot din motive aparent inexplicabile. Circulația trenurilor pe acel tronson a fost oprită, până la remedierea problemei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite