Va sta după gratii, după ce și-a ucis soția în bătaie. Organizaţiile pentru protecţia femeilor cer legi mai severe

30 June 2025, 00:15

O femeie de 48 de ani dintr-o comună brăileană a fost ucisă în bătaie de soț. Vecinii povestesc că bărbatul era deseori violent, dar femeia nu a cerut ordin de protecție. Urmează imagini și informații care, atenție, vă pot afecta emoțional! Astfel de cazuri de violență sunt mult prea dese în România, iar organizaţiile pentru protecţia femeilor cer legi mai severe cu agresorii. Va reamintim, numărul de telefon 0800 500 333, este destinat victimelor violenței domestice.

Un bărbat și-a ucis soția la începutul weekendului. Cei doi aveau casă în satul Scorţaru Vechi și, până acum 3 ani, au locuit împreună cu mama bărbatului. Se pare că moartea bătrânei l-a afectat pe individ, care ar fi luat-o pe calea băuturii și a violenței. Într-un acces de furie, vineri noapte, și-a bătut soția până a lăsat-o fără suflare.

Inițial bărbatul le-ar fi spus vecinilor că și-a găsit soția moartă în casă. Ulterior și-a recunoscut fapta.

Ionel Gâlcă, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila: În urma administrărilor mijloacelor de probă s-a dovedit că bărbatul își exercita acțiuni de violență asupra soției de aproximativ 3-4 ani de zile, iar în noaptea de 27.06.2025 din nou a lovit-o, constatându-se de către medicii legiști că victima prezenta multiple leziuni pe tot corpul. Toate aceste leziuni au legătură directă cu decesul victimei.

Bărbatul este arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă 20 de ani de închisoare.

Alina Salanţi, corespondent TVR: Potrivit vecinilor, femeia ar fi fost agresată în ultimii ani de mai multe ori de către soț, însă niciodată nu a avut curaj să sune la 112 și să ceară ajutor.

Psihologii atenționează că victimele abuzurilor au nevoie de sprijinul constant al celor din jur pentru a putea ieși din mediul toxic.

Keren Rosner, psiholog: În primul rând trebuie să fie educație timpurie antiviolență, psiholog, asistent social în comunitate care să se implice, fel de fel de moduri care să le facă pe aceste femei să conștientizeze că situația lor poate fi remediată.

Cazul din Brăila completează seria neagră a violențelor împotriva femeilor ucise de soți sau parteneri agresivi.

De la începutul anului, polițiștii au numărat peste 20 de astfel de fapte grave. Mai mult de 40 de mii de cazuri de violență s-au înregistrat în primele patru luni ale anului.

Din totalul infracțiunilor, aproape 70 la sută au legătură cu loviri, alte violențe și amenințare.

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: E limpede că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice, în primul rând femeile, copiii.

De curând a fost majorată pedeapsa cu închisoarea pentru agresorii din cazurile de violență domestică. Aceștia pot sta până la 3 ani în spatele gratiilor. Organizațiile pentru drepturile femeilor cer însă legi și mai aspre împotriva autorilor violenței în familie.

Ana Măiţă, preşedinte Asociaţia Mame pentru Mame: Ce ne șochează pe noi, e că, în opinia instanțelor judecătorești, un bărbat care își agresează fizic soția este apt să aibă drepturi parentale asupra copilului și dacă are loc muncă și domiciliu, chiar dacă sunt dovezi că și-a gresat soția, instanța plasează copilul cu tatăl.

Persoanele care sunt victime ale violenței domestice pot cere ajutor gratuit la numărul 0800 500 333.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite