Luni 12 mai 2025 | București 14˚C / Cer acoperit

Legumele și fructele românești sunt puține și scumpe, din cauza caniculei și a secetei

Roșiile, castraveții și alte legume românești s-au scumpit chiar în toiul verii. În piețe și în magazine, marfa e pe terminate, în condițiile în care primele recolte s-au copt mai repede ca în alți ani și au fost deja valorificate. Agricultorii avertizează însă că prețurile vor crește și mai mult în condițiile în care și viitoarele recolte de toamnă riscă să fie compromise din cauza secetei și a caniculei.

Reguli noi la vânzarea de legume și fructe în piețe. ANPC propune o etichetare mai clară

Reguli noi pentru cei care vând în pieţe fructe, legume, lactate şi ouă. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor propune ca în dreptul preţului să fie trecute și informaţii cu privire la țara de origine a produsului şi calitatea acestuia. În plus, numele producătorului trebuie să apară mai clar pe etichete și să fie mai ușor de găsit de consumator.

"Poluanţii eterni", din ce în ce mai prezenţi în fructele şi legumele din Europa, denunţă ONG-urile

Tot mai mulţi "poluanţi eterni" (PFAS) sunt prezenţi în fructele şi în legumele din Europa. Potrivit mai multor ONG-uri, prezenţa pesticidelor care conţin aceste substanţe chimice a explodat între 2011 şi 2021 în produsele vegetale consumate în Uniunea Europeană, în special în fructele de vară, transmite marţi AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite