Legume mai scumpe, în plin sezon. Roșiile și ardeii ies din ferme cu prețuri de 3-4 ori mai mici decât cele din piețe
Suntem în plin sezon al legumelor proaspete, dar în pieţe preţurile îi sperie pe cumpărători. Roșiile, ardeii, vinetele, care în aceasta perioadă se ieftineau, ajung acum să coste 9, 10 şi chiar 12 lei kilogramul, mult peste aşteptările clienţilor. Producătorii susţin că seceta şi temperaturile extreme din ultimele luni le-au ars culturile. Dar dau vina şi pe samsari, care cumpără marfa la preţuri mici şi o vând cu adaosuri exagerate.
În toiul verii, în piețele din București, roșiile și ardeii se vând cu cel puțin 10 lei, iar vinetele cu 5 sau 6 lei. De parcă nu am fi în plin sezon al legumelor proaspete din serele și grădinile producătorilor autohtoni.
(Filmare cu camera ascunsă):
Sunt scumpe că nu prea mai sunt, doamnă! S-au ars.
– Nici cele la 12 lei nu le lăsați mai ieftin?
– Nu, e inimă de bou. Se dă cu 15 lei. Eu le dau mai ieftin
– Vreo șansă să le iau mai ieftin? Spre final de lună le iau mai ieftin?
– Mai scumpe.
Cu asemenea prețuri, mulți cumpărători renunță să mai cumpere legume sau se mulțumesc cu puțin.
–N-am copt un ardei, ca nicioadata. Altădată luai kapia. Erau 3 lei.
-Și pentru iarnă mai puneți ceva?
-Nimic.
-Cumpăr, dar din ce în ce mai puțin. Nu-mi ajung banii.
– În mijlocul verii vi s-a întâmplat să mai vedeți asemenea prețuri?
-În ultimii ani cu siguranță, nu. Prețurile sunt foarte, foarte mari.
Am încercat să aflăm cât de mari sunt cheltuielile producătorilor și ce pierderi au din cauza secetei, direct de la un agricultor din sudul țării. Tudor Dorobanțu ne-a explicat că de la poarta fermei legumele pleacă de obicei la prețuri de 3-4 ori mai mici decât le găsim în piețe.
Tudor Dorobanțu, producător: Gramul de sămânță de tomate este mai scump decât gramul de aur. Peste 300 de lei gramul. Celelalte cheltuieli, imputurile speciale: Pesticide, fertilizanți, carburant, energie electrică. Pe kilogram este o cheltuială dincolo de 2,4 lei. Din păcate, vindem roșia undeva între 70 de bani și un leu kilogramul.
Producătorii susțin însă că din cauza pagubelor puse pe seama secetei, vânzătorii ar putea profita și mai mult.
Gheorghe Vlad, președinte Organizația interprofesională legume-fructe: Prețurile vor crește cu 20-30 %, dar nu la producător, ci la comerciant, pentru că de la câmp până la piață suferă transformări, iar cel care valorifică către consumator face acest joc, care-l avantajează.
Experții în economie cred că statul ar putea interveni pentru a elimina specula.
Mircea Coșea, analist economic: În condițiile în care specula apare și e vizibil că e speculă, există o lege care spune că statul ar trebui să ia măsuri prin protecția consumatorilor, doar că legea asta spune în condiții speciale. Noi trăim condiții speciale. Seceta este o condiție cu totul specială.
Producătorii spun că autoritățile ar trebui să facă studii pentru a vedea ce semințe ar trebui cultivate în România odată cu schimbarea climei.