legea salarizării
Un reprezentant al confederației Meridian de la Constanța a intrat în stop cardiorespirator la finalul negocierilor de la Ministerul Sănătății, cu ministrul Sorina Pintea, pe tema acordării sporurilor în contextul schimbărilor legislative.
Negocieri pentru sporuri. Sindicatele din Sănătate, la discuții cu ministrul Sorina Pintea
Sindicatele din Sănătate au mers, din nou, la negocieri, la minister, să discute cu ministrul Sorina Pintea despre acordarea sporurilor în contextul schimbărilor legislative.
Ministrul Apărării: Ca urmare a aplicării Legii salarizării, personalul MApN va avea o creștere de aproximativ 3% a salariilor
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, vineri, că pentru personalul MApN salariile vor creşte cu aproximativ 3% ca urmare a aplicării legii salarizării, potrivit Agerpres.
Guvernul a adoptat ordonanța pentru salariile din IT. Diferența până la nivelul din decembrie va fi suportată de stat
Pentru angajaţii din IT, zilieri sau persoane cu handicap, Guvernul a găsit o solutie: diferenţa de bani va fi suportată de la bugetul de stat! Soluţia nu este însă definitiva. Ordonanţa de urgenţă este valabilă până la sfârşitul anului, timp în care Guvernul trebuie să găsească o variantă permanentă.
EXCLUSIV ȘTIRILE TVR Ministerul Justiției susține că ordonanța de ajustare a veniturilor unor bugetari ar putea fi neconstituțională
Ministerul Justiției a transmis astăzi Ministerului Finanțelor Publice, în avizul solicitat de Guvern pentru adoptarea OUG privind unele măsuri fiscal bugetare, prin care s-ar acorda compensații financiare salariaților din domeniul IT și celor cu contracte part-time, că textul proiectului are probleme de neconstituționalitate și, ca atare, MJ nu-și asumă responsabilitatea acestuia. Textul avizului poate fi citit în secțiunea DOCUMENTE.
Ministrul Sănătății: Vor fi și salarii mai mici în sistem. După 1 martie, unele salarii vor depăși 4 mii de euro. Calcule pe categorii
Salarizarea din domeniul sanitar va ajunge pentru prima dată aproape de nivelul înregistrat în Uniunea Europeană, astfel încât unele salarii vor depăși 4 mii de euro după măririle de la 1 martie, a subliniat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în debutul unei conferințe de presă. La insistențele jurnaliștilor, ea a confirmat că există salarii mai mici față de salariile inițiale, "dar sunt niște ajustări care au fost obligatoriu să fie făcute". Este vorba de remunerațiile pentru cei care lucrează în laboratoare - chimiști, biochimiști, farmaciști.
Viorica Dăncilă: Statul își va asuma plata unei părți din contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru 4 categorii
Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind situaţia salariilor bugetarilor angajaţi part-time, ale căror venituri sunt mai mici decât contribuţiile. Documentul a primit avizul Comitetului Economic și Social.
Mii de bugetari reclamă scăderi de venituri. Printre ei - grefieri, polițiști, bugetari cu normă redusă. Miniștrii nu văd să fie probleme
Revoluția fiscală stârnește tot mai multe revolte în rândul bugetarilor. Mii de angajați reclamă că vor încasa venituri mai mici din cauza legii salarizări unice și a transferului contribuțiilor de la angajator la angajat. În replică, miniștrii de resort susțin că nu sunt motive de îngrijorare.
Nu scad salariile conform legii, pur și simplu cineva a calculat greșit! Ministrul Muncii, noi explicații
În ciuda criticilor sindicatelor privind legea salarizării, ministrul Muncii insistă că măsurile luate sunt corecte. Lia Olguța Vasilescu susține că vinovați de disfuncționalitățile care au apărut atât în mediul public, cât și în cel privat, sunt cei care calculează salariul, sau angajatorii.

