Alertă în Buzău după ce un trecător a văzut un obiect luminos căzând. Pompierii au căutat pe o suprafață de nouă hectare

Lumina pe cer. Sursa: Profimedia images
27 iulie 2026, 08:20 (actualizat 27 iulie 2026, 08:22)

Pompierii buzoieni au desfășurat căutări timp de mai multe ore pe o suprafață de aproximativ nouă hectare, între municipiul Buzău și localitatea Maxenu, după ce un trecător a sunat la 112 și a anunțat că ar fi văzut un obiect luminos căzând.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje.

„A fost un apel aseară din partea unui trecător care ar fi observat un obiect luminos ce ar fi căzut. La fața locului au ajuns echipaje, dar nu s-a identificat nimic”, a declarat pentru Agerpres maiorul George Crețu, din cadrul ISU Buzău.

Căutările au început în jurul orei 23:00 și au continuat pe parcursul nopții, fără ca pompierii să găsească vreun obiect sau urme ale unei eventuale căderi.

Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a declarat că una dintre ipotezele luate în calcul este producerea unui arc electric, în condițiile în care prin zonă trece o rețea de înaltă tensiune.

„Căutările s-au efectuat pe o suprafață de nouă hectare azi-noapte și nu s-a identificat nimic. Mă gândesc la un arc electric, pentru că trece o rețea de înaltă tensiune pe acolo. La ora 23:00 s-au deplasat pompierii la fața locului”, a precizat prefectul pentru Agerpres.

Autoritățile nu au identificat, până în prezent, niciun pericol în zona în care a fost semnalat obiectul luminos.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite