Veneţia a obţinut peste cinci milioane de euro din taxa pe turism

27 iulie 2026, 09:20

Autorităţile din Veneţia au colectat în acest sezon peste cinci milioane de euro (5,7 milioane de dolari) datorită taxei de intrare percepute turiştilor care vizitează timp de o zi celebra destinaţie italiană, transmite DPA.

Taxa, între cinci şi 10 euro, este colectată în 60 de zile cu trafic maxim selectate în timpul principalului sezon turistic din Laguna Veneţiană, din aprilie până în iulie.

Peste 650.000 de vizitatori au plătit taxa în acest sezon. Pentru restul anului, vizitatorii zilnici pot intra gratuit în oraş.

Primarul Simone Venturini a propus majorarea taxei anul viitor între 30 şi 50 euro în zilele în care sunt aşteptaţi mulţi turişti. Totuşi, primarul nu poate majora taxa de intrare.

Deşi taxa a fost introdusă prin hotărârea Consiliului Local, limita superioară este stabilită prin legislaţia naţională. Prin urmare, Venturini trebuie să se consulte cu Guvernul de la Roma.

Vizitatorii care fac rezervări din timp – cu cel puţin trei zile înainte – plătesc doar 5 euro, în timp ce persoanele care înnoptează în oraş sunt scutite de această taxă, însă trebuie să achite taxa turistică pentru fiecare noapte de cazare.

Schema controversată, introdusă la început doar pentru o perioadă de testare, este acum în al treilea an şi a fost extinsă după ce iniţial a fost aplicată doar 29 de zile, în primul sezon estival din 2024.

Anul trecut, au fost înregistraţi peste 720.000 de vizitatori de o zi, ceea ce a generat aproximativ 5,4 milioane de euro pentru oraş.

Banii sunt destinaţi unei mai bune gestionări a turismului de masă în Veneţia, oraş celebru în întreaga lume pentru canalele şi palatele sale emblematice, Piaţa San Marco şi Podul Rialto.

Criticii susţin, însă, că taxa pentru intrarea în oraşul italian, introdusă pentru combaterea supraturismului nu îi descurajează pe turişti să viziteze acest oraş.

În prezent, aproximativ 50.000 de persoane locuiesc încă în centrul istoric al Veneţiei – un număr mai mic decât cel al paturilor de hotel din oraş. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite