Ministrul Sănătății spune că protestele nu sunt o soluție

Protestele din Sănătate nu sunt o soluție, consideră ministrul Sănătății. Sorina Pintea a spus că in ultimele luni s-a văzut de zeci de ori cu sindicaliștii și au cautat soluții la problemele generate de legea salarizării.

Președintele și premierul, contre pe legea salarizării. Viorica Dăncilă cere stenograma întâlnirii de la Cotroceni

Critici dure și acuzații grave după discuțiile de la Palatul Cotroceni dintre președinte, premier și ministrul Muncii pe tema legii salarizării. Șeful statului susține că a avertizat guvernul în legătură cu diminuarea unor salarii, lipsa predictibilității și instabilitatea bugetară. Nu s-a discutat așa ceva, acuză Lia Olguța Vasilescu și Viorica Dăncilă. Șefa Guvernului îi cere chiar președintelui să facă publică stenograma întâlnirii.

Iohannis: Efectele noii legislații privind salarizarea arată că legea se află în contradicție cu principiile egalității și predictibilității

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Şeful statului a solicitat clarificări cu privire la legea salarizării. "Președintele României a atenționat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislații privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că Legea se află în contradicție cu principiile egalității și predictibilității de la care a emanat, în condițiile în care s-a intervenit cu excepții punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenției legislative", se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

Noi modificări la legea salarizării. Tensiuni între sindicaliști și membrii Comisiei de Muncă

Ordonanța de urgență care schimbă legea salarizării a trecut de Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Modificările aprobate îi vizează, printre alții, pe medici și pe profesori, care ar urma să primească salarii mai mari. Ședința din Parlament a fost marcată de tensiuni între deputați și sindicaliști. Aceștia din urmă au plecat dezamăgiți, în ciuda beneficiilor obținute.

O nouă ordonanță de urgență pentru primarii de comună. Excedentul primăriilor va putea fi folosit şi pentru plata salariilor

O nouă ordonanţă de urgenţă vine în ajutorul primarilor de comună. Viceprim-ministrul Paul Stănescu a anunţat la Adunarea Comunelor din România că excedentul primăriilor va putea fi folosit, printre altele, şi pentru plata salariilor. Cu toate acestea, primarii nu au pierdut ocazia să îşi spună nemulţumirile şi temerile pe care le au.

Ultima Oră

Cele mai citite