Cele cinci mari confederații sindicale refuză discuțiile și cer retragerea Legii salarizării: Un proiect prost conceput

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cer partidelor parlamentare să oprească demersurile pentru adoptarea actualului proiect al Legii salarizării în sectorul public. Sindicatele anunță că nu vor mai participa la consultări și solicită reluarea reformei de la zero, după instalarea unui Guvern cu puteri depline.

Legea salarizării provoacă tensiuni: negocieri intense în Parlament și noi discuții la Cotroceni

Noua lege a salarizării provoacă un val de nemulțumiri în sistemul public. Sindicatele din Educație, Poliție și Justiție resping proiectul Guvernului, avertizează că angajații ar putea pierde sute sau chiar mii de lei din venituri și anunță noi proteste. Profesorii cer modificarea proiectului, iar tot mai multe categorii de bugetari contestă noua grilă de salarizare.
Echipă de medici și asistente care fac o colonoscopie. Sursa foto: Profimedia Images

Salarii mai mari, nemulțumiri și amenințarea grevei generale în sistemul sanitar

Medicii ar putea avea salarii de bază mai mari. Dar de ce sindicatele pregătesc grevă generală? Aceasta este întrebarea care domină dezbaterea din sistemul sanitar. Guvernul susține că noua Lege a salarizării unitare aduce majorări și elimină inechitățile. Sindicatele spun însă că, pentru mii de angajați, salariul de pe hârtie va crește, dar venitul încasat la finalul lunii ar putea scădea din cauza schimbării regulilor privind sporurile și plata gărzilor.

Soluții pentru noul Guvern. Fritz: Suntem hotărâţi să ne asumăm un guvern minoritar PNL - USR - UDMR

Liderii PNL, USR și UDMR au discutat în două runde, una matinală și una de seară, după anunțul PSD, despre strategia și condițiile lor pentru acordul politic de susținere a viitorului guvern. Negocierile nu vor fi deloc ușoare. USR de exemplu, ar vrea o rotație între un executiv minoritar de dreapta și un cabinet social-democrat monocolor. Reprezentanții celor trei formațiuni politice au mers cu propunerile chiar și la președintele Nicusor Dan, susțin surse care vor să-și păstreze anonimatul.

Profesorii ies din nou în stradă, miercuri. Sindicatele acuză că noua lege a salarizării „îngroapă educația”

Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri în București, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării. Acțiunea este organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, iar potrivit surselor sindicale, la protest sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane.

Ultima Oră

Cele mai citite