Profesorii ies din nou în stradă, miercuri. Sindicatele acuză că noua lege a salarizării „îngroapă educația”
Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri în București, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării. Acțiunea este organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, iar potrivit surselor sindicale, la protest sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane.
Protestul va începe în Piața Victoriei, în fața Guvernului, după care sindicaliștii se vor deplasa către Parlament. Mesajul transmis de Federația „Spiru Haret” este unul direct: „Destul! Educația cere respect! Dragi colegi, mâine ieșim din nou în stradă. Ne strângem în Piața Victoriei pentru a ne cere drepturile!”.
Sindicaliștii spun că măsurile de austeritate și noul proiect al legii salarizării îi obligă să revină în stradă. Ei acuză Guvernul că nu respectă angajamentele asumate în anii trecuți și că tratează educația ca pe o cheltuială, nu ca pe o investiție.
„Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, transmit reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Sindicatele: Noua lege îi condamnă pe profesori la sărăcie
Principala nemulțumire vizează proiectul noii legi a salarizării unitare. Sindicatele susțin că varianta aflată în discuție nu respectă promisiunile făcute după greva generală din 2023 și nu asigură o salarizare corectă pentru angajații din educație.
FSLI și Federația „Spiru Haret” afirmă că fiecare angajat din educație are dreptul la condiții socio-profesionale decente și la recunoașterea muncii prin salarii corecte. În același timp, sindicaliștii leagă salarizarea personalului din școli de calitatea educației oferite copiilor.
„Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate”, transmit reprezentanții FSLI.
Sindicaliștii au criticat dur proiectul noii legi încă de la finalul lunii aprilie, când au susținut că acesta reprezintă „o încălcare flagrantă a legislației în vigoare”, „o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale” și o dovadă că autoritățile „îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni”.
Miting și marș în Capitală
Potrivit sindicaliștilor, protestul de miercuri nu este doar o acțiune pentru salarii, ci și un semnal de alarmă privind starea sistemului de învățământ. Liderii celor două federații au cerut mobilizarea a cel puțin 20.000 de participanți și au avertizat că școala românească se află într-un moment critic.

