Sute de veste antiglonț furnizate jurnaliștilor care relatează din Ucraina. Organizaţia "Reporteri fără frontiere" a deschis al doilea centru pentru libertatea presei, la Kiev

Organizaţia 'Reporteri fără frontiere' a deschis un al doilea ''centru pentru libertatea presei'' în Ucraina, la Kiev, la două luni după primul, deschis la Liov. Organizația neguvernamentală a furnizat deja 440 de veste antiglonţ jurnaliştilor care acoperă mediatic invazia militară rusă, relatează AFP.

Jurnalista Emilia Șercan, apel către premier și ministrul de Interne, despre intimidarea la care este supusă: Să denunțe, să arate cine sunt vinovații!

Jurnalista de investigație Emilia Șercan face apel la autoritățile statului. Concret, într-o declarație făcută joi seară, le-a cerut public premierului și ministrului de Interne să facă lumină în acțiunea de intimidare la care este supusă după ce a scris că premierul ar fi plagiat în teza sa de doctorat. Demersul jurnalistei vine la o zi după cea fost invitată la o dezbatere în Comisia de cultură a Camerei Deputaților și unde colegi de breaslă și-au arătat sprijinul pentru Emilia Șercan.

Jurnalista Emilia Șercan, la Comisia de Cultură a Parlamentului: Până nu am vorbit public, eu nu am fost invitată de procuror să dau declarație

Jurnalista Emilia Şercan, care a scris în ianuarie că premierul Nicolae Ciucă şi-ar fi plagiat teza de doctorat, a venit în Parlament cu noi detalii despre cazul său. Ea e revoltată că abia după ce a denunţat public acţiuni de discreditare şi intimidare împotriva sa, a fost invitată la audieri de procurorul care anchetează scurgerea de informaţii din dosarul său. Surse politice susțin că, dacă va exista o rezoluție de plagiat, Nicolae Ciucă va lua decizia de onoare.

O echipă a Sky News atacată cu focuri de armă în apropiere de Kiev. Jurnalistul Stuart Ramsay: E o minune că am supraviețuit

Echipa de jurnaliști a televiziunii britanice Sky News a fost atacată la începutul acestei săptămâni într-o zonă de lângă capitala ucraineană. Corespondentul Stuart Ramsay a fost rănit, iar cameramanul Richie Mockler a fost nimerit de două ori în vesta antiglonț. Experiența lor ilustrează amploarea haosului și a violenței după invazia Rusiei, care a intrat deja într-o fază periculoasă: atacul asupra civililor și jurnaliștilor.

Ultima Oră

Cele mai citite