Turişti surprinşi pe munte de viscol, recuperaţi de salvamontişti. Cei blocați cu mașinile pe partea carosabilă au fost ajutați de jandarmii montani
Jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au ajutat să ajungă la domiciliu aproximativ 100 de turiști rămăși blocați cu autoturismele pe partea carosabilă, după ce s-au aventurat în Munții Bucegi. Cele mai multe intervenții au avut loc pe tronsonul de drum DJ 713A Dichiu - Orzea și intersecția cu DJ 714 Orzea - Zănoaga, unde partea carosabilă era acoperită cu gheață și zăpadă. Acțiunea s-a încheiat după aproximativ 3 ore. Doi turişti din Braşov care au fost surprinşi de viscol în Masivul Leaota au fost recuperaţi de salvamontiştii dâmboviţeni şi duşi la Cabana Brătei, informează, luni, Salvamont Dâmboviţa.
23 ianuarie 2023, 08:37