Prima bulgăreală și primul săniuș din acest sezon. În Poiana Brașov, elementele de siguranță au fost deja amplasate pe pârtii, însă nu se poate schia. Familie blocată în nămeți pe un traseu închis iarna, în Caraș Severin

19 noiembrie 2023, 18:49

În Poiana Brașov, zăpada proaspăt căzută măsoară 15 centimetri, iar pe crestele muntelui Postăvaru este de două ori mai mare.

Cum era de așteptat, turiștii au umplut poienițele și pârtiile.

Cei mai încântați sunt copiii, care s-au distrat la prima bulgăreală din acest început de sezon și s-au dat cu sania.

Majoritatea elementelor de siguranță de pe pârtii au fost deja amplasate, însă nu se poate schia deocamdată.

A funcționat doar o singura telecabină. Celelalte instalații de transport pe cablu nu sunt încă pregătite pentru a fi puse în funcțiune.

În Munții Parâng, peisajele sunt de poveste, dar din cauza frigului și a vântului extrem de violent, inclusiv a stratului de zăpadă mare și instabil, nu este indicat nimănui să se aventureze pe munte, în special pe traseele de creastă.

Și alte stațiuni montane au fost luate cu asalt de turiști. Unii însă, furați de peisaj sau împinși de dorința de a descoperi trasee noi, s-au pus în pericol.

O familie cu 3 copii, dintre care cel mai mic de 2 ani, cel mai mare de 7, care a plecat de la Muntele Mic cu destinația Poiana Mărului, a rămas blocată în nămeți, după ce a decis să o ia pe un drum închis traficului pe timp de iarnă. În ajutor au venit jandarmii și salvamontiștii.

După aproape 3 ore, mașina a fost scoasă din zăpadă.

Cei trei copii și părinți lor au ajuns în siguranță acasă, fără să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite