Riposta Iranului: Cel puțin opt morți în Israel după atacurile din noaptea trecută
Trei persoane au fost ucise în orașul Haifa, în urma atacurilor cu rachete lansate de Iran în cursul nopții asupra Israelului, a anunțat Serviciul Național de Urgență al Israelului, Magen David Adom. Astfel, bilanțul victimelor atacurilor nocturne ajunge la opt: o persoană a murit în orașul Bnei Brak (centru) și alte patru în Petah Tikva.
Imagini video surprind explozii în zona unei rafinării de petrol din Haifa, unde mai multe clădiri au fost avariate, iar infrastructura a fost cuprinsă de flăcări.
De la începutul schimbului de rachete dintre cele două țări, vineri, 23 de persoane au fost ucise în Israel, potrivit Biroului prim-ministrului israelian, citat de CNN.
Rachetele au vizat așezări din nordul, centrul și sudul țării, iar mai multe clădiri rezidențiale au fost grav avariate. Imagini difuzate în această dimineață arată amploarea distrugerilor. Zeci de persoane au fost transportate la spitale din regiunea centrală, unde rețeaua de alimentare cu energie electrică a fost serios afectată.
Sistemele de apărare aeriană ale Israelului sunt în continuare în alertă maximă la Haifa, Ierusalim și Tel Aviv.
O clădire a reprezentanţei diplomatice americane din Tel Aviv a fost avariată uşor în urma loviturilor iraniene
Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a declarat luni că o clădire a reprezentanţei sale diplomatice la Tel Aviv a fost avariată uşor în urma loviturilor iraniene din timpul nopţii, informează AFP.
S-au înregistrat “câteva pagube minore cauzate de undele de şoc ale atacurilor cu rachete iraniene lângă o filială a ambasadei din Tel Aviv”, a scris Mike Huckabee pe contul său de pe reţeaua socială X.
Iranul a lansat o nouă salvă de rachete asupra Israelului în noaptea de duminică spre luni, ca ripostă la continuarea de către Israel a ofensivei sale asupra capacităţilor militare iraniene.
Clădiri de locuit din centrul oraşului Tel Aviv au fost distruse, a constat un fotograf al AFP care a văzut echipe se salvare căutând sub dărâmături.
Ieri, conducerea serviciilor de informații ale Corpului Gardienilor Revoluției din Iran a fost eliminată. Ministerul Sănătății de la Teheran a confirmat că peste 220 de persoane au murit în urma atacurilor israeliene, iar alte peste 1.200 au fost rănite.
Printre victime se numără comandanți militari de rang înalt și cercetători din domeniul nuclear.
Într-o confirmare rară, dar devenită frecventă în ultimele patru zile, Iranul a recunoscut moartea a două figuri-cheie: generalul Mohammad Kazemi, șeful serviciilor de informații ale Gardienilor Revoluției, și adjunctul său, generalul Hassan Mohaqiq. Cei doi au fost uciși duminică, într-un atac. Totodată, sediul Ministerului de Externe din Teheran a fost avariat.
Duminică, forțele aeriene israeliene au bombardat fabrici de proiectile, instalații radar și lansatoare de rachete din centrul și vestul Iranului.
Declarații ferme de la Tel Aviv și Teheran
Benjamin Netanyahu, prim-ministru al Israelului: „Am deschis drumul, sub instrucțiunile mele, spre Teheran. Piloții noștri minunați sunt deasupra Teheranului. Orașul arde, dar nu țintim civilii – le-am spus să evacueze. Ei pleacă în masă. Suntem hotărâți să ducem la bun sfârșit dubla misiune împotriva dublei amenințări – și asta facem.”
Dubla amenințare invocată de Netanyahu face referire la planurile Iranului pentru dezvoltarea de arme nucleare și rachete balistice – elemente considerate esențiale în declanșarea operațiunii „Forța Leului”.
La Fox News, Netanyahu a adăugat: „Schimbarea regimului ar putea fi, cu siguranță, un rezultat al acțiunilor noastre. Regimul iranian este extrem de slăbit. Cred că le-au mai rămas doar două lucruri: programul nuclear și rachetele balistice. Cu siguranță nu au sprijinul oamenilor – 80% din populație ar vrea să scape de acești huligani teologi.”
Situația pe teren: Haifa, Ierusalim și sudul țării sub foc
Mai multe explozii au zguduit duminică seară orașul Haifa. O clădire a fost lovită direct, iar șapte persoane au fost rănite și preluate de echipele de salvare. Resturi de proiectile au căzut și într-o comunitate din sudul țării, rănind două persoane ușor.
Proiectile multiple au fost interceptate deasupra Ierusalimului și Tel Avivului. Teheranul a revendicat lansarea a sute de rachete balistice în cadrul unei operațiuni de represalii.
Eyal Zamir, comandantul armatei israeliene: „Apărarea este o componentă esențială a acestei campanii. Așa cum am spus de la început, vor exista momente dificile. Suntem în fața unei provocări diferite de orice am întâlnit până acum. Știam că vom plăti un preț, motiv pentru care am decis să acționăm înainte să fie prea târziu.”
Apărarea aeriană israeliană a rămas în alertă în cursul nopții, în contextul unei posibile escaladări a conflictului.

