Noi relaxări în Europa. Aceleași precauții și avertizări

La Paris s-au redeschis terasele - și au fost pline! Iar în Grecia s-au redeschis hotelurile - și sunt goale! Relaxarea este din ce în ce mai vizibilă în țările europene, dar temerile rămân. Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că nu există nicio dovadă potrivit căreia coronavirusul și-ar fi pierdut din putere.

Acropole se redeschide luni, după două luni de restricții

Situl arheologic al Acropolei din Atena, unul dintre cele mai faimoase monumente ale antichităţii, se va redeschide luni dimineaţă după două luni de suspendare a funcţionării din cauza restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea COVID-19, informează AFP.

Europa iese, treptat, din izolare

După săptămâni întregi de carantină, Europa face pași timizi spre revenirea la normalitate. În mai multe țări, de astăzi s-au relaxat restricțiile impuse la începutul pandemiei COVID-19. Peste tot însă măsurile de relaxare sunt însoțite de reguli de distanțare socială și protecție personală. Iar masca medicală e obligatorie.

Ultima Oră

Cele mai citite