Autorităţile din Grecia au exprimat îngrijorare privind creşterea numărului cazurilor de coronavirus, în principal în rândul turiştilor străini, semnalând că ar putea impune noi restricţii antiepidemice.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, potrivit datelor comunicate astăzi de către autoritățile locale elene Consulatului General al României la Salonic, un cetățean român aflat în Insula Thassos și un alt cetățean român aflat în Paralia Katerini au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19.
Este perioada concediilor. Iar vacanţele în străinătate sunt tot mai căutate, mai ales după relaxarea măsurilor. Însă, aveţi grijă unde mergeţi şi informaţi-vă din timp. Grecia, de exemplu, s-a răzgândit în privinţa condiţiilor pentru turişti.
Românca depistată cu noul coronavirus pe insula elenă Creta este într-unul dintre hotelurile special amenajate pentru carantină. Aceasta a sosit în Creta cu avionul alături de soţul său, pentru a-şi petrece vacanţa de vară pe insula grecească. MAE rectifică unele informații transmise ieri despre turista româncă. În spațiul public au apărut controverse legate de țara din care aceasta ar fi plecat.
Ministerul de Externe a precizat, duminică după-amiază, că fluxul în punctul de frontieră Kulata - Promachonas dintre Bulgaria și Grecia se desfășoară normal, fără coloană de autoturisme în așteptare. Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi și sunt deschise trei puncte de testare COVID.
Ministrul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că, în momentul de faţă, există un singur punct de intrare în Grecia, din Bulgaria, pe cale terestră, Kulata-Promachonas, şi trei puncte de ieşire.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că a pornit demersurile diplomatice pentru ca românii să nu mai piardă foarte mult timp cu formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească la intrarea în Grecia, notează Agerpres.