Studenții de la Politehnică au creat "casa viitorului". Aceasta nu doar că îşi produce singură energia, dar aduce venituri proprietarului, din curentul livrat în sistemul centralizat

Casa viitorului îşi ia energie de la soare şi din pământ, se încălzeşte şi se răceşte singură, nu poluează şi îţi aduce bani. Nu înainte însă de a plăti cu cel puţin 20% mai mult decât preţul unei locuinţe obişnuite. Chiar și așa, sunt mulți români care își doresc o astfel de casă.

Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijinire a investiţiilor în baterii şi panouri fotovoltaice

Comisia Europeană a aprobat miercuri, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 259 de milioane euro, puse la dispoziţie parţial prin intermediul Facilităţii de redresare şi rezilienţă ("FRR"), pentru a sprijini investiţiile în producţia, asamblarea şi reciclarea bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Ministrul Mediului: Vor fi în jur de 200 de mii de beneficiari care pot primi subvenție de la bugetul de stat pentru instalarea sistemelor fotovoltaice

Panouri fotovoltaice pentru mai multe familii din România. Aproape 200 de mii de gospodării pot primi subvenție de la bugetul de stat pentru a instala sisteme fotovoltaice de 3 KW, anunță ministrul Mediului.  Anul trecut, aproape 90% dintre cererile depuse au fost finalizate, a declarat Tancsoz Barna în exclusivitate la TVR Info.

Ultima Oră

Cele mai citite