PNL: Respectăm deciziile instanţelor. În acelaşi timp, hotărârea CAB nu afectează voinţa majorităţii liberalilor

Ilie Bolojan. Congres extraordinar organizat de Partidul National Liberal, in Bucuresti, 21 iunie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
21 iulie 2026, 20:29

Partidul Naţional Liberal a transmis că a luat act de hotărârea instanţei privind suspendarea efectelor Congresului Extraordinar al partidului din 21 iunie şi o va respecta, dar în acelaşi timp subliniază că această hotărâre nu schimbă direcţia politică a PNL şi nu afectează voinţa majorităţii liberalilor.

„Precizăm că suspendarea decisă de instanţă rămâne în vigoare numai până la soluţionarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanţa urmează să analizeze fondul. Este, practic, încă o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiţie, pe care îl vom duce până la capăt. Din păcate, şi această decizie vine în contradicţie cu voinţa, democratic exprimată, de membrii Partidului Naţional Liberal, care astfel este ignorată. Respectăm deciziile instanţelor şi vom continua utilizarea tuturor căilor legale pentru a ne apăra drepturile şi legitimitatea deciziilor adoptate de partid. În acelaşi timp, această hotărâre nu schimbă direcţia politică a PNL şi nu afectează voinţa majorităţii liberalilor”, se arată într-un comunicat al PNL.

Partidul Naţional Liberal va continua procesul de reformă şi de reconstrucţie început în ultimele luni, precizează sursa citată.

„PNL îşi va urma obiectivul de a deveni o alternativă credibilă, capabilă şi autentică pentru modernizarea României. În egală măsură, PNL nu va accepta infiltrarea sau influenţarea deciziilor sale de către persoane sau grupuri care promovează interesele PSD sub diverse formule sau etichete, aparent independente. Membrii PNL au decis clar direcţia partidului, iar această direcţie nu poate fi schimbată prin acţiuni în instanţă sau prin jocuri de culise. PNL merge mai departe cu aceeaşi determinare, respectând legea, respectând voinţa membrilor săi şi rămânând fidel valorilor liberale şi angajamentelor asumate în faţa electoratului”, se mai spune în comunicat.

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat marţi o decizie a Tribunalului Bucureşti privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.

Pe 1 iulie, Tribunalul Bucureşti a admis o cerere depusă de „puciştii” din PNL şi a suspendat executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar în 21 iunie.

Conducerea PNL a atacat decizia la Curtea de Apel, instanţă care a respins marţi apelul partidului, ca nefondat. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite