Elevă de 15 ani, agresată de trei colege într-un liceu. IPJ a deschis dosar penal

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui liceu din municipiul Slobozia, a avut loc o agresiune, trei eleve în vârstă de 17 ani agresând o colegă de 15 ani, pe fondul unor discuţii contradictorii, informează, miercuri, IPJ Ialomiţa.

Elevă de clasa a VII-a, la spital după ce a fumat dintr-o ţigară electronică cu substanţe psihoactive

O elevă de gimnaziu din Iași a ajuns de la școală direct la spital, după ce a fumat dintr-o țigară electronică. Fetei i s-a făcut rău în timpul orelor și i-a spus asistentei medicale că a tras dintr-un dispozitiv electronic pe care l-a adus la școală o colegă mai mare. Aceasta din urmă susține că a luat dispozitivul de pe internet, însă nu știe ce conține. Analizele preliminare au arătat că dispozitivul conținea substanțe psihoactive, astfel că cercetările au fost preluate de polițiștii antidrog, care vor stabili ce substanță se afla în dispozitiv și cum a fost procurată.

Mai multe eleve din Cluj-Napoca acuză că au fost hărțuite sexual de un pedagog

Un pedagog din Cluj-Napoca e acuzat că ar fi hărțuit sexual mai multe eleve de la Colegiul de Servicii în Turism. Una dintre fete a avut curajul să vorbească și apoi încă 7 au mărturisit că au trecut prin aceeași situație. Confruntat cu seria de acuzații, bărbatul și-a dat demisia și acum e anchetat de polițiști pentru agresiune sexuală. Sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite