ecuador
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat la Londra în urma unei cereri de extrădare din partea SUA, a fost găsit vinovat de încălcarea condițiilor de eliberare pe cauțiune. Decizia a fost dată de un judecător de la Tribunalul Westminster. Între timp, autoritățile din Ecuador au anunțat suspendarea cetățeniei pentru Julian Assange. El a fost arestat de polițiștii britanici din Ambasada statului Ecuador.
În pădurea tropicală a fost descoperită o specie de broască cu marsupiu despre care se credea că a dispărut de zeci de ani
O specie despre care oamenii credeau că a dispărut demult de pe Pământ a fost descoperită în pădurea tropicală a Ecuadorului.
Ecuador: Doi bărbați care călătoreau clandestin au căzut dintr-un avion imediat după decolare
Doi bărbați și-au pierdut viața în Ecuador după ce au căzut dintr-un avion imediat după decolare. Victimele erau pasageri clandestini și se ascunseseră în compartimentul trenului de aterizare principal.

Alegerea lui Lenin Moreno președinte al Ecuadorului, confirmată de Consiliul Național Electoral
Alegerea socialistului Lenin Moreno la președinția Ecuadorului, în 2 aprilie, a fost confirmată de Consiliul Național Electoral (CNE) marți seara, după renumărarea a 11,2% din voturile ce corespundeau buletinelor contestate, informează miercuri AFP.