DSP
Protestul angajaţilor din Direcţiile de sănătate publică a intrat în cea de a treia săptămână. Zeci de salariaţi DSP din mai multe judeţe din ţară au ieşit şi în această dimineaţă în faţa instituţiilor cu mesaje pentru guvernanţi, prin care cer salarii decente.
Nouă spitale asigură asistenţa medicală de urgenţă de Sf. Andrei şi 1 Decembrie, în București
Nouă spitale de adulţi şi copii vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 30 noiembrie - Sfântul Andrei şi 1 Decembrie - Ziua Naţională a României.
Vor salarii majorate. Angajații DSP-urilor au protestat la Ministerul Sănătății. Sindicaliștii din învățământ au purtat negocieri cu premierul și cu ministrul Educației
Sindicatele presează Guvernul pe final de an pentru majorări salariale. Angajații direcțiilor de sănătate publică au protestat la Ministerul Sănătății și cer salarii mai mari, așa cum primesc colegii lor din alte instituții. Iar sindicaliștii din învățământ au avut o primă rundă de negocieri cu premierul și cu ministrul Educației, pentru a stabili procentul de creștere a salariilor de la 1 ianuarie.
Noi proteste la direcţiile de sănătate publică din ţară. Angajaţii cer salarii mai mari
Este a doua zi de proteste la direcţiile de sănătate publică din ţară. Angajaţii cer salarii mai mari, aşa cum au obţinut colegii lor de la casa naţională de asigurări de sănătate, care au întrerupt şi ei lucrul săptămânile trecute.
Un nou azil al groazei a fost descoperit în Voluntari. 26 de persoane ar fi fost nevoite să doarmă într-o seră improvizată, lipsite de mâncare și apă. Centrul funcționa ilegal, iar managerii au fost amendați
Încă un caz șocant iese la iveală în Voluntari, unde 26 de vârstnici și oameni cu dizabilități au fost salvați dintr-un alt azil al groazei, descoperit de autorități. Oamenii ar fi fost nevoiți să doarmă într-o seră, pe saltele mizerabile, în căldură, neîngrijiți, lipsiți de mâncare și de apă. Centrul Sfântul Andrei nu avea licenţă de funcţionare, iar managerii au fost amendaţi cu 10.000 de lei.
Imagini de coșmar la Spitalul Municipal din Drăgășani. Pacienții, nevoiți să stea câte doi în pat. Unitatea sanitară a fost amendată pentru a treia oară
Anchetă la Spitalul Municipal din Drăgășani, județul Vâlcea, după ce pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii care arată lenjerie murdară, pereți scorojiți, mobilier în stare avansată de degradare. În plus, din cauza aglomerației, pacienții stau și câte doi în pat. Situația a intrat în atenția autorităților, iar Direcția de Sănătate Publică a amendat de trei ori unitatea sanitară.
Suspiciune de antrax la un bărbat care ar fi contractat boala de la oile din gospodărie
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alba, este suspect de antrax şi a fost internat pentru supraveghere şi tratament, viaţa lui fiind în afara pericolului.
Alexandru Rafila: Vaccinul împotriva gripei ajunge în cabinetele medicilor de familie în zilele următoare
Primele 1 milion de doze de vaccin anti-gripal au fost deja livrate către Direcțiile de Sănătate Publică, de unde urmează să ajungă în cabinetele medicilor de familie în următoarele zile, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă pe tema campaniei de vaccinare antigripală.
Medicii de familie, păgubiți: Au rămas cu peste 100.000 de teste COVID nedecontate. CNAS: Toți doctorii își vor primi banii
Peste 100.000 de teste rapide Covid, făcute de medicii de familie în ianuarie şi februarie, nu sunt recunoscute la plată. Este o estimare a patronatelor din domeniu, care reclamă că foarte mulţi doctori nu şi-au mai primit nici banii cheltuiţi, deşi au contracte cu Casa de asigurări pentru testarea populaţiei. Casa Națională de Asigurări de Sănătate promite să rezolve problema.

