Istoria Casei Regale a României în benzi desenate, expusă în centrul Braşovului

O expoziţie de benzi desenate în care e prezentată istoria Casei Regale a României a fost expusă în centrul Braşovului. Este modul inedit prin care e celebrat Centenarul Naşterii Regelui Mihai, în oraşul de sub Tâmpa. Vedeta expoziţiei este banda desenată realizată de celebrul artist Puiu Manu, care a reprodus întâlnirea pe care a avut-o cu Regele Mihai, în 1947.

"100 de ani, ultimul rege" | O familie complicată. Copilăria Regelui Mihai, marcată de relaţia dintre părinţii săi

Celebrăm împreună centenarul Regelui Mihai. La 100 de ani de la naşterea celui mai democrat om de stat al României, dedicăm programe speciale acestui eveniment istoric. Copilăria Regelui Mihai a fost marcată de relaţia complicată dintre părinţii săi. A devenit rege prea devreme şi a râvnit după tatăl său când era mic. Când Carol al II-lea s-a întors, Regele Mihai a suferit pentru că l-a despărţit de mama care-l crescuse până atunci. Principesa Elena ştia că locul lui Mihai este în ţara unde va ajunge din nou rege, dar depărtarea şi atentatele împotriva lui Carol al II-lea îl puneau în pericol şi pe fiul ei.

Rege la nici 6 ani | Mihai a urcat pe tron la doar 5 ani și 9 luni, pentru că tatăl său a abdicat după ce a fugit din țară cu amanta sa

În perioada interbelică, România a avut un rege-copil. Mihai a urcat pe tron la doar 5 ani și 9 luni, pentru că tatăl său a abdicat după ce a fugit din țară cu amanta sa. Românii l-au privit cu afecțiune pe micul rege, dar viața politică agitată, uneltirile partidelor politice, ale unchiului şi ale tatălui său au dus la detronarea sa. Dintr-un document al Serviciului Special de Informaţii aflăm acum că şi moștenitorul tronului Ungariei râvnea la tronul micului rege.

100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

Serie de evenimente în țară pentru a celebra o sută de ani de la nașterea Regelui Mihai. Un bust din bronz al fostului suveran a fost dezvelit la Iași.

100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. "Copilul Unirii" a fost botezat după Mihai Viteazul

Un singur rege al românilor a fost numit "Copilul Unirii", pentru că s-a născut la scurt timp după proclamarea României Mari. Un destin istoric care a început pe 25 octombrie. Vorbim despre Regele Mihai, căruia TVR îi dedică o serie de reportaje la împlinirea a 100 de ani de la naştere. A fost botezat după Mihai Viteazul, ca să aibă nume românesc, dar şi pentru că acest nume simboliza reîntregirea neamului. Regele Mihai, descendent al celor mai mari familii regale din Europa, avea să urce pe tron la nici 6 ani.

100 de ani de la nașterea ultimului Rege al României

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai. Este un eveniment nu doar pentru istoria noastră recentă, căruia "Ora Regelui" şi Ştirile TVR îi dedică programe speciale, care aduc detalii mai puţin cunoscute din viaţa Regelui Mihai. Regele Mihai a fost evocat la Castelul Peleş, locul pe care l-a purtat în suflet în exil şi la care a fost lăsat să se întoarcă după 61 de ani. Istorici şi jurnalişti i-au refăcut portretul, întregit de o monografie dedicată centenarului naşterii fostului suveran.

Ultima Oră

Cele mai citite