Examenele de simulare a evaluării naționale sunt puse sub semnul întrebării. Profesorii vor boicotarea testelor

Examenele de simulare a evaluării naționale sunt puse sub semnul întrebării în întreaga țară. Multe cadre didactice s-au pronunțat pentru boicotarea participării la testele atât de importante pentru elevi. Profesorii au votat în cadrul unui referendum organizat luna trecută, iar datele se centralizează în aceste zile.

Boicot şi nu prea în supermarketuri

Boicotarea supermarketurilor, iniţiată în Croaţia, a ajuns şi în România. La noi, la îndemnul fostului candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, susţinut de liderii AUR și POT. Premierul și ministrul Agriculturii au avertizat că un astfel de protest i-ar afecta inclusiv pe producătorii români.

Barbu, despre boicot: Dacă vorbim de politică, îi rog pe toţi să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români

 Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da faţă să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români şi îi invită în Comitetul de monitorizare a preţurilor, constituit la ministerul de resort, pentru anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale.

Boicotul marilor magazine este bazat pe minciună. Care sunt cifrele oficiale

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, a lansat recent un apel către cetățeni pentru a boicota marile lanțuri de supermarketuri, astăzi. El susține că aceste companii declară profituri zero și utilizează casele de marcat self-service pentru a reduce numărul angajaților.

Boicot în supermarketuri. Clienții din Balcani protestează pe fondul creșterii excepționale a prețurilor la alimente

Un val de proteste a cuprins Balcanii, pe fondul creșterii excepționale a prețurilor la alimente și a agravării crizei costuLui vieții. În ultimele zile, clienții din Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Serbia au dat curs unui boicot de amploare față de supermarketuri, acțiune ce a fost inițiată în Croația, dar care a fost rapid preluată și de țările vecine

Ultima Oră

Cele mai citite