Azil din comuna ilfoveană Dobroeşti, închis de autorități. Unitatea nu avea toate avizele necesare pentru a funcţiona

Evacuaţi în prag de An Nou. Șase bătrâni au fost scoşi, aseară, dintr-un azil din comuna ilfoveană Dobroeşti, după un control făcut în cămin. Autorităţile au descoperit că unitatea deschisă în urmă cu două luni, nu avea toate avizele necesare pentru a funcţiona. Din cauza problemelor care au ieşit la iveală anul acesta în azile, ministerul Sănătăţii a publicat şi un ordin care spune cum ar trebui organizate aceste centre din punct de vedere sanitar. Documentul este, însă, contestat de specialişti.

Vârstnici împovărați de griji și boli. România are 3,8 milioane de oameni de peste 65 de ani

România are aproape patru milioane de bătrâni, mulţi dintre ei singuri şi bolnavi. Cazurile descoperite în acest an în azilele groazei arată doar o parte a suferinţelor prin care trec cei ajunşi la vârsta a treia. De  Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Guvernul le promite o lege a pensiilor mai corectă, iar ONG-urile încearcă să aducă un strop de bucurie în vieţile lor.

Vârstnici în plasament, după modelul copiilor orfani luați în îngrijire la domiciliu de asistenți maternali. Proiect în Parlament

Vârstnici luați în plasament este propunerea unui deputat, în contextul scandalului privind azilele groazei, de acum câteva luni. Potrivit proiectului, o persoană va putea lua la domiciliu unul, doi sau chiar trei vârstnici. Prin vizite regulate sau inopinate, asistenţii sociali ar urma să supravegheze modul în care bătrânii sunt îngrijiţi. Reprezentanţii ONG-urilor spun că ideea ridică multe semne de întrebare.

„Brățara Vieții”, sistemul de telemedicină pentru locuitorii din Sectorul 1. Este disponibil gratuit pentru anumite categorii de persoane

O brăţară ar putea face diferenţa între viaţă şi moarte pentru persoanele singure, cu probleme medicale. Dacă se simt rău, apasă un buton pe brăţară şi pot cere ajutor. Un astfel de sistem de Telemedicină este folosit acum în București. Sunt mulți bătrâni care se sting în case și sunt găsiți după mult timp, fiindcă nu mai reuşesc să cheme medicii.

Un nou azil al groazei a fost descoperit în Voluntari. 26 de persoane ar fi fost nevoite să doarmă într-o seră improvizată, lipsite de mâncare și apă. Centrul funcționa ilegal, iar managerii au fost amendați

Încă un caz șocant iese la iveală în Voluntari, unde 26 de vârstnici și oameni cu dizabilități au fost salvați dintr-un alt azil al groazei, descoperit de autorități. Oamenii ar fi fost nevoiți să doarmă într-o seră, pe saltele mizerabile, în căldură, neîngrijiți, lipsiți de mâncare și de apă. Centrul Sfântul Andrei nu avea licenţă de funcţionare, iar managerii au fost amendaţi cu 10.000 de lei.

Singurătatea, o suferință grea a seniorilor. Vârstnicii pot primi ajutor la numărul 0800 460 001. ”Nu mi-am imaginat niciodată cât de grea poate să fie singurătatea”

România bunicilor singuri nu e doar o expresie şi nici o exagerare. Avem 3,7 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani în România. O treime dintre ei trăiesc într-o linişte dureroasă, singuri în locuinţă. Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundației Regale Margareta a României a arătat, la TVR INFO, ce trebuie făcut pentru ca bunicii noștri să se bucure de o bătrânețe liniștită și demnă.

Ultima Oră

Cele mai citite