Republica Moldova, sub asediul armatei digitale a Moscovei. Investigație jurnalistică ZDG: Rețeaua coordonată de Ilan Șor folosește sute de conturi și identități false pentru propagandă rusă
O nouă investigație a jurnaliștilor din Republica Moldova arată cum rețeaua coordonată de la Moscova de Ilan Șor folosește sute de conturi și identități false pentru a promova agenda Kremlinului în țara vecină. Platformele de socializare sunt inundate de mesaje de propagandă, iar membrii rețelei sunt instruiți cum să păcălească algoritmii pentru a obține mai multe distribuiri și mai mulți urmăritori.
„Nu se plătește din partea Blocului, se plătește de la Moscova.”
Reporterii de la Ziarul de Gardă au reușit să se infiltreze printre oamenii lui Ilan Șor încă de anul trecut, în campania electorală pentru prezidențiale și referendum. Acum, rețeaua s-a reactivat, pregătind terenul pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„Atenția publicului poate fi captată pe două căi: banii și frica. Noi jucăm pe seama unor temeri ale oamenilor. Și putem să ne folosim de asta în cadrul instruirii noastre și a promovării pe rețelele sociale.”
Natalia Zaharescu, jurnalistă, Ziarul de Gardă: „Scopul proiectului: «răspândirea actualității politice pe rețelele sociale». Sarcinile proiectului: «publicarea conținutului de autor pe Facebook și TikTok, nu mai puțin de trei ori pe săptămână, la o temă indicată». Toate postările trebuiau expediate într-un chatbot de Telegram. De acolo, curatorii fie le aprobau, fie le respingeau. Astfel, fiecare text publicat pe rețele, la comanda coordonatorilor, era contabilizat.”
Experții spun că strategia din Republica Moldova a fost schimbată după ce a fost testată în România, în campania pentru prezidențiale.
Pavel Horea, expert în Securitate: „Au văzut precedentul alegerilor din România, în care TikTok a avut un impact colosal asupra alegerilor. Practic, a schimbat percepția alegătorilor și a influențat decisiv voturile și imaginea unui candidat. Au decis să schimbe strategia și în Republica Moldova: să mute accentul de pe utilizarea Telegramului și să meargă spre o masă mult mai largă, acoperind cât mai mulți cetățeni prin intermediul Facebook și TikTok.”
Dinu Țurcanu, prorector Digitalizare, UTM: „Această armată digitală, eu cred că, în viitorul foarte apropiat, va deveni și mai vizibilă pe internet. Va încerca să submineze democratic electoratul prin propagandă manipulatoare, identități false, cu siguranță, și mesaje incontestabil adaptate pentru rețelele sociale.”
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale, iar poliția amintește că instigarea la ură și promovarea mesajelor violente se sancționează penal.

