Vârstnici împovărați de griji și boli. România are 3,8 milioane de oameni de peste 65 de ani
România are 3,8 milioane de oameni de peste 65 de ani. Mulţi dintre ei cu probleme de sănătate. Centrele de îngrijire ale statului sunt puţine şi insuficient finanţate. Iar anchetele recente au arătat mizeria şi abuzurile din unele azile. Există și posibilitatea îngrijirii vârstnicilor la domiciliu, dar prea puţine autorităţi locale îşi permit să ofere gratuit asemenea servicii. Așa încât se pot numi norocoşi cei care au fost preluaţi de ONG- uri în programele lor. Sunt vârstnici care văd pentru prima dată marea în cadrul unui astfel de proiect.Tot voluntarii sunt cei care îi duc la teatru sau la film, în parcuri naturale sau în Delta Dunării.
Beatrice Culda, preşedintele Asociaţiei ”Oameni, Valori, Fapte”: Pur şi simplu le-a fost teamă să păşească cu picioarele în apă. Văzând întinderea aceea uriaşă de apă au fost un pic confuzi. Ne adresăm în aceeaşi măsură şi persoanelor vârstnice din mediul rural, care nu au mai ieşit din bătătura lor niciodată sau nu pentru că nu au posibilităţi materiale, ci pentru că nu au curajul de a ieşi.
Telefonul Vârstnicului a fost prima linie telefonică gratuită dedicată bătrânilor. Aici seniorii cărora nu le trece nimeni pragul cu săptămânile sau pe care nu îi ajută nimeni cu o informaţie au găsit voluntari dispuşi să îi asculte şi să îi ajute.
Alte ONG-uri le asigură vârstnicilor îngrijire la domiciliu, îi ajută să ajungă la medici, să fie activi şi să socializeze. Însă e doar o picătură într-un ocean de nevoi.
În următoarele luni, autorităţile trebuie să prezinte o nouă lege a pensiilor, dar şi o nouă lege a îngrijirii bătrânilor.