Terapie cu aer din stupi, cu particule de propolis și ceară

Apiterapia, o formă de medicină alternativă care utilizează produsele din stup pentru prevenirea și tratarea unor afecțiuni, câștigă teren în țara noastră. În vestul țării, de exemplu, au fost construite câteva căsuțe unde oamenii pot respiră în mod controlat aer din stupi.

Apicultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii

Apicultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, confruntându-se simultan cu efectele schimbărilor climatice, absenţa unui sprijin financiar şi lipsa unei campanii de promovare a mierii autohtone. La acestea se adaugă costurile tot mai ridicate pentru hrănirea familiilor de albine şi presiunea importurilor masive de miere ieftină din afara Uniunii Europene.

România nu mai poate folosi pesticide interzise în UE. O instanță a hotărât că excepțiile nu sunt legale

Pesticidele interzise în Uniunea Europeană nu vor mai putea fi folosite nici în România. O instanță a hotărât că excepțiile acordate de Ministerul Agriculturii nu sunt legale. Procesul a fost deschis de două organizații de fermieri și apicultori care au avut pierderi din cauza pesticidelor și au contestat legalitatea acestor derogări. Ministerul Agriculturii are totuși la dispoziție 5 zile pentru atacarea deciziei instanței.

Ultima Oră

Cele mai citite