Fâşia Gaza a început 2025 cu un armistiţiu încălcat şi îl încheie cu 71.000 de morţi şi o încetare a focului incertă

Fâşia Gaza a intrat în 2025 cu speranţa armistiţiului început la sfârşitul lunii ianuarie, când numărul morţilor în urma ofensivei israeliene depăşise atunci 47.000, şi încheie anul cu o altă încetare a focului imprevizibilă şi cu aproximativ 71.000 de morţi după Israelul a rupt primul armistiţiu şi a reluat atacurile, foametea s-a agravat, iar acuzaţiile de 'genocid' au prins putere, scrie agenţia EFE.

Detaliile confruntărilor dintre Armenia și Azerbaidjan. Comunitatea internațională, atentă la ce se întâmplă în regiune. Reacții diplomatice

Cel puţin 49 de soldaţi armeni şi-au pierdut viaţa în luptele de la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan. Potrivit analiştilor politici, este o reluare a vechiului conflict dintre cele două republici foste sovietice din Caucaz. Liderii celor două state se acuză reciproc de reizbucnirea războiului, în timp ce reprezentanţi ai comunităţii internaţionale au făcut apel la încetarea focului.

Confruntări de amploare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan. Zeci de victime. Un acord de încetare a ostilităţilor, încălcat după câteva minute

Confruntări violente la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, în jurul disputatei regiuni Nagorno-Karabah. Cel puțin 49 de militari armeni și-au pierdut viața, au anunțat autoritățile de la Erevan. Mai multe sate de la granița cu Azerbaidjanul au fost atacate în cursul nopții, susțin oficialii armeni, care acuză azerii de provocări. De la Baku, vina este aruncată pe Armenia. Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, au anunţat media azere.

Rusia şi Ucraina îşi apropie poziţiile pe subiecte "critice", potrivit ministrului de Externe al Turciei. Mevlut Cavusoglu: Avem speranţe pentru o încetare a focului, dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, afirmă, într-un interviu publicat duminică, că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte "critice", el exprimându-şi speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum, informează Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite