SUA au testat în secret o rachetă hipersonică în martie. De ce au păstrat tăcerea asupra subiectului

Racheta HAWC a fost lansată de pe un bombardier B-52 în largul coastei de vest, a spus oficialul, marcând cu succes primul test al versiunii Lockheed Martin a sistemului. Racheta a depășit viteza hipersonică de Mach 5.
Testul a avut loc la câteva zile după ce Rusia a declarat că și-a folosit propria rachetă hipersonică în timpul invadării Ucrainei, susținând că a vizat un depozit de muniții din vestul țării.
Oficialul american a oferit puține detalii despre testul rachetei, remarcând doar că dispozitivul a zburat la o înălțime de peste 18.000 de metri și pe o distanță mai mare de 480 de kilometri. Dar chiar și la capătul inferior al intervalului hipersonic – aproximativ 6.115 de kilometri pe oră – o distanță de 480 de kilometri este acoperită în mai puțin de 5 minute.
Oficialii americani au minimalizat importanța utilizării de către Rusia a rachetei lor hipersonice Kinjal. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a spus că nu o consideră „un fel de moment de cotitură”. Câteva zile mai târziu, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a spus că este „greu de știut care este justificarea exactă” a lansării, deoarece viza o unitate staționare de depozitare.
Racheta Kinjal este pur și simplu o versiune lansată aerian a rachetei balistice rusești Iskander cu rază scurtă de acțiune. Cu alte cuvinte, este o variațiune a unei tehnologii consacrate, nu o revoluție în armamentul hipersonic.
Prin comparație, testul din SUA a folosit un motor scramjet mai sofisticat. Scramjet-urile sunt un tip de motor turboreactor care utilizează aerul din atmosferă pentru întreţinerea arderii. Asemeni motoarelor ramjet, motoarele scramjet se bazează pe comprimarea aerului. Nu decelerează aerul până la viteze subsonice înaintea aprinderii, lăsând aerul sa treacă prin motor cu viteză supersonică şi mărind astfel eficienţa.
De asemenea, racheta HAWC nu are focos, ci se bazează pe energia sa cinetică pentru a distruge ținta.
Autor: Liviu Stan