Turismul în SUA a suferit o scădere semnificativă. Experții avertizează asupra pierderilor din turism

21 aprilie 2025, 19:56 (actualizat 21 aprilie 2025, 20:21)

Numărul celor ce vin în Statele Unite a scăzut dramatic, pe fondul controversei taxelor vamale și al deciziilor controversate ale administrației americane. Dacă tendințele vor continua, pierderile ar putea ajunge la 90 de miliarde de dolari anul acesta.

Din ce în ce mai puțini turiști vin în Statele Unite din Europa, Asia și America Latină. Dacă aceste tendințe vor continua, milioane de lucrători din turism ar putea rămâne fără locuri de muncă, iar pierderile financiare ar putea atinge 90 de miliarde de dolari. Cea mai mare scădere este din țările care aduceau cei mai mulți turiști: din Marea Britanie și Germania vin acum cu o treime mai puțini în Statele Unite. Cauză principală este antipatia față de actuala administrație americană, dar și temerea unora că ar putea fi întorși din drum chiar la aeroport, dacă pe telefon au conținut anti-Trump.

De altfel, și din ce în ce mai mulți americani sunt furioși pe ceea ce percep drept excesele administrației.

În acest sfârșit de săptămână, în mai multe state americane au avut loc demonstrații. Din rândul populației a luat naștere așa-numita mișcare 50501 – 50 de proteste, 50 de state, o singură zi. Reunește segmente largi, atât republicani cât și democrați, care cred că Donald Trump conduce discreționar, prin metoda nedemocratică a ordinelor executive, că acțiunile sale subminează statutul Americii în lume iar pe plan intern nu fac decât să îmbogățească un cerc restrâns de magnați și suporteri, inclusiv din industria IT și din cea a penitenciarelor private.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite