Studiu / Românii nu știu să acorde primul ajutor în situații de urgență. Lipsa de pregătire poate avea consecințe dramatice
Românii nu știu să acorde primul ajutor în situații de urgență. Este concluzia unui studiu recent, care arată că lipsa de pregătire în acordarea primului ajutor poate avea consecințe dramatice. Aproximativ 70.000 de oameni iși pierd viața anual în România din cauza lipsei de intervenție rapidă.
Potrivit datelor, peste jumătate dintre români spun că ar ezita să acorde primul ajutor, iar 54% spun că ar paraliza în fața unei situații critice. Cei mai mulți se tem că s-ar putea să le facă rău celor aflați în situații de urgență, 87% nu se simt pregătiți să intervină corect, aproape 60% n-au participat niciodată la un curs de prim-ajutor, iar 43% spun că nu ar ști ce să facă în fața unei victime.
Partea bună este că 70% dintre români vor să participe la cursuri de prim-ajutor, dacă sunt gratuite sau ușor accesibile. Oricum România este în urmă rău la acest capitol. În țări precum Norvegia, Suedia sau Danemarca, între 60 și 80% dintre cetățeni au urmat cursuri de prim-ajutor. Acolo, peste 70% dintre martori intervin înaintea sosirii echipelor medicale, iar asta înseamnă șansele de supraviețuire sunt mai mari.

