PNL a decis în ședință că nu mai vrea colaborare cu PSD după ce moțiunea a trecut
Biroul Politic Național al PNL s-a întrunit marți într-o ședință care a început la ora 17:00, pentru a discuta strategia de urmat în urma moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan. S-a decis că PNL nu mai vrea colaborare cu PSD.
ACTUALIZARE Astăzi, PNL a luat decizia de a nu face parte dintr-o guvernare cu PSD, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă. Au fost 34 de voturi pentru această decizie, și 10 abțineri, a subliniat liberalul.
“Salut decizia colegilor de a ne menține punctul de vedere pe care l-am emis în urmă cu trei săptămâni, l-am întărit acum o săptămână – adică Partidul Național Liberal nu va face parte dintr-un guvern cu PSD-ul, lucru care, să spunem, este o decizie finală. Apoi, suntem într-o dezbatere unde domnul președinte a prezentat o rezoluție cu mult mai multe lucruri pentru ceea ce înseamnă de aici încolo viața Partidului Național Liberal, pentru că ne interesează foarte mult să rămânem același partid serios, să avem un președint serios, o încredere în rândul populației și eu cred că România are nevoie de astfel de partide care își respecte cuvântul și de lideri puternici”, a spus Falcă.
ACTUALIZARE Deputatul Robert Sighiartău a anunţa că PNL a votat din nou, în şedinţa BPN, cu majoritate largă, menţinerea deciziei ca PNL să nu mai facă alianţă cu PSD. „PNL a votat din nou, cu majoritate largă, menţinerea deciziei ca PNL să nu mai facă alianţă cu PSD!”, a scris Robert Sighiartău într-un mesaj pe Facebook.
ACTUALIZARE PNL a decis în ședință că nu mai vrea colaborare cu PSD – practic se respectă decizia anterioară luată în partid. Și Comitetul Politic al USR își menține decizia de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD, a anunțat, marți după-amiază, într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele USR, Dominic Fritz.
Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament. S-au înregistrat 281 de voturi “pentru”, patru voturi “împotrivă”, iar trei voturi au fost anulate. Executivul își pierde astfel sprijinul Parlamentului, însă rămâne interimar, cu atribuții limitate, timp de 45 de zile.
În urma votului din Parlament, PNL a anunţat convocarea unui Biroul Politic Naţional extins al partidului, programat la ora 17:00. În partid s-au conturat două curente: cei care susțin că PNL trebuie să continue guvernarea și cei care cred că aceasta este responsabilitatea PSD și AUR, care au inițiat moțiunea de cenzură.
Alexandru Muraru: Bolojan este singura propunere de prim-ministru a PNL, orice altă variantă este o trădare
Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, consideră că Ilie Bolojan este singura propunere viabilă de premier liberal, orice altă variantă fiind “o trădare”.
“Propun clar și fără echivoc: Ilie Bolojan este singura propunere de prim-ministru a PNL. Orice altă variantă este o trădare a liniei politice și a electoratului nostru. Și mai mult: orice parlamentar PNL care votează un guvern în afara deciziilor partidului sau acceptă o nominalizare de prim-ministru în afara acestei linii nu va mai putea face din PNL cu efect imediat. Nu putem cere disciplină electoratului dacă nu o avem noi. Nu putem vorbi despre principii dacă le încălcăm la primul test“, a transmis Alexandru Muraru pe o rețea de socializare.
Rareș Bogdan: Decizia la PNL nu trebuie să fie luată în această seară, e prea multă emoție
PNL este un partid istoric, asta ne obligă. Nu putem să luăm decizii sub imperiul emoțiilor. Trebuie să punem toate opțiunile pe masă. Decizia nu trebuie să fie luată în această seară, e prea mută emoție, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan după votul împotriva guvernului Bolojan, înaintea ședinței de la PNL.
Rareș Bogdan a reacționat după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan, cerând calm și consultarea organizațiilor teritoriale ale partidului înainte de orice decizie privind viitorul politic al liberalilor.
Europarlamentarul a pledat pentru temperarea reacțiilor imediate, invocând tradiția și responsabilitatea istorică a partidului: „Partidul Național Liberal este un partid responsabil. Este cel mai vechi partid din România și din Uniunea Europeană. Avem peste 150 de ani de istorie și asta ne obligă. Nu putem să luăm decizii sub imperiul emoției.”
El a subliniat că în interiorul PNL există în acest moment două opțiuni pe masă, însă a insistat că niciuna nu trebuie adoptată în grabă: „E prea multă emoție, e prea multă nervozitate, e prea mult șoc pentru unii, poate bucurie pentru alții, cei care au inițiat moțiunea.”
Eurodeputatul a subliniat că un partid de dimensiunea PNL nu poate lua o decizie strategică fără să implice baza: „Noi nu putem lua în numele celor 1.100 de primari și a 1.000 de consilieri și a 280.000 de membri o decizie de care depinde viitorul Partidului Național Liberal. Ne vom consulta cu filialele noastre.” Bogdan a conturat cele două scenarii posibile: „Dacă filialele noastre doresc intrarea în opoziție, vom merge pe această cale. Dacă filialele noastre doresc o guvernare minoritară doar cu USR, vom merge cu această propunere la Cotroceni.”
A adăugat că nicio decizie nu va fi luată nici fără un semnal clar din partea președintelui României: „România are nevoie de stabilitate și până nu se exprimă președintele României, cea mai votată persoană din România, cred că nu este cazul să facem scenarii alarmiste.“
Mircea Abrudean: Cine dărâmă un guvern trebuie să vină cu soluţii, nu cu haos
Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, consideră că responsabilitatea pentru consecinţele economice şi sociale după căderea Guvernului Bolojan aparţine “integral” celor care au votat această moţiune.
“Căderea Guvernului este rezultatul unei alianţe toxice care pune în pericol stabilitatea economică. Din păcate, românii plătesc deja costul acestei iresponsabilităţi: cursul euro a depăşit praguri istorice, iar instabilitatea se vede direct în rate, preţuri şi economii. Cine dărâmă un guvern trebuie să vină cu soluţii, nu cu haos. Responsabilitatea pentru consecinţele economice şi sociale aparţine integral celor care au votat această moţiune“, a scris Abrudean, marţi, pe Facebook.
Nicoleta Pauliuc: PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea; ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare
Prim-vicepreşedintele PNL, Nicoleta Pauliuc, a transmis marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, că partidul nu trebuie să confunde demnitatea cu încăpăţânarea şi consecvenţa cu rigiditatea, subliniind că PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene.
“Îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră şi pentru lucrurile îndrăzneţe pe care şi le-a asumat ca premier. Şi mi-aş dori ca, în acest punct de cotitură, PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea. Alături de Ilie Bolojan, PNL şi-a asumat în ultimele luni reforme grele. Am pierdut puncte în sondaje, am încasat costul politic. Acum, când aceste măsuri încep să dea roade, ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare şi să îi lăsăm pe alţii să culeagă beneficiile unor măsuri pentru care noi am plătit. Aceasta nu ar fi demnitate – ar fi abandon“, a scris Pauliuc pe Facebook.
Ea a precizat că PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene.
Robert Sighiartău: Este responsabilitatea noii majorităţi PSD-AUR să îşi asume guvernarea
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, consideră că este responsabilitatea “noii majorităţi” formate în Parlament, între PSD şi AUR, “să îşi asume guvernarea şi să vină cu soluţii pentru problemele României”, după căderea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură.
“Moţiunea a trecut. Guvernul a căzut. S-a conturat o nouă majoritate în Parlament, în jurul PSD şi AUR. Este responsabilitatea lor să îşi asume guvernarea şi să vină cu soluţii pentru problemele României“, a scris Sighiartău marţi, pe Facebook.
Liderul liberal spune că PNL şi-a “regăsit direcţia” şi că “ştie ce are de făcut”, “fără compromisuri”.
“PNL ştie ce are de făcut. Ne-am regăsit direcţia. Mergem mai departe cu respect pentru oamenii cinstiţi, pentru cei care muncesc şi ţin această ţară în picioare. Fără compromisuri”, a adăugat liberalul.
Hubert Thuma: PNL nu pleacă nicăieri; ne-am asumat guvernarea în momentul greu, acest drum trebuie continuat
Liderul liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, afirmă că PNL nu pleacă nicăieri, şi-a asumat guvernarea într-un moment greu, iar acest drum trebuie continuat.
“Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleaşi şi tot aceleaşi rămân şi soluţiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moţiune câştigată nu plăteşte facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiţie în plus şi nu rezolvă nicio nedreptate resimţită de oameni. Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu şi-o permite“, a scris Thuma, marţi, pe Facebook.
Cătălin Predoiu: Nu trebuie să abandonăm guvernarea
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, nume vehiculat ca propunere a PNL pentru funcția de prim ministru, a declarat, imediat după votul asupra moțiunii de cenzură, că ar fi trebuit să se continue discuțiile și negocierile ”până se cădea sub masă”. Predoiu spune că PNL trebuie să continue guvernarea. “Nu trebuie să abandonăm guvernarea“, a subliniat liderul liberal.
“Cea mai bună decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-și lase opțiunile deschise“, a subliniat Predoiu. “Nu trebuie să abandonăm guvernarea”, a punctat Predoiu.

