Gheorghe Falcă (PNL Arad) pledează pentru ”delimitarea totală de PSD” în această legislatură

5 May 2026, 17:10 (actualizat 5 May 2026, 17:25)

Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, pledează pentru “delimitarea totală de PSD” în această legislatură şi spune că nu înţelege cum unii colegi din partid, “după ce au fost scuipaţi în faţă de cei de la PSD, vor să mai stea la masă cu aceştia”.

Gheorghe Falcă a declarat, pentru Agerpres, că PNL ar trebui să respecte o decizie luată recent prin care refuză o guvernare cu PSD dacă moţiunea trece.

“PNL a luat, în urmă cu câteva zile, o decizie conform căreia dacă Guvernul va cădea nu o să mai guvernăm cu PSD în această legislatură. Dacă suntem oameni de onoare şi nu o să ne gândim la scaunele noastre de miniştri şi secretari de stat, decizia rămâne valabilă”, a spus Falcă.

Liderul liberal a adăugat că nu este de acord cu unii colegi care vor să se păstreze coaliţia de guvernare cu PSD.

“Nu înţeleg atitudinea unor colegi care, după ce au fost scuipaţi în faţă de cei de la PSD vor să mai stea la masă cu aceştia. Nu trebuie să mai facem asta în actuala legislatură”, a spus preşedintele PNL Arad.

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marţi de Parlament. Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte marţi, la ora 17:00, în format extins.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite