PNL merge în opoziție | Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu au anunțat decizia finală după trecerea moțiunii de cenzură
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a făcut, marți seara, primele declarații după moțiunea de cenzură, iar prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu a dat citire Deciziei conducerii liberale, după o ședință maraton.
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a anunţat, marţi seară, că PNL a adoptat o decizie prin care constată că PSD a provocat criza politică şi este ”responsabil” pentru situaţia creată, liberalii anunţând că trec în opoziţie.
Ilie Bolojan a precizat că la ședința Biroului Politic Național extins al Partidului Național Liberal, au participat atât grupurile parlamentare, dar și primarii liberali de reședințe de județ și președinții de Consilii Județene și a fost adoptată o decizie.
”A fost o dezbatere lungă, au fost discuții legate de traiectoria Partidului Național Liberal, de ceea ce trebuie să facem în perioada următoare pentru România și pentru cetățenii țării noastre și prin decizia de astăzi, Partidul Național Liberal confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare și a contribui la România modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri, la un stat care creează condiții de prosperitate pentru cetățenii țării noastre”, a mai precizat Ilie Bolojan.
”Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Național Liberal (PNL), în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanșată de PSD, adoptă prezenta
DECIZIE
1. Clarificarea responsabilității politice
Criza politică a fost generată de PSD prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare la negocierea și adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate prin acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de liderii social-democrați. PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. Prin asocierea la inițierea și votarea moțiunii de cenzură, AUR partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria să-și asume consecințele.
2. Asumarea guvernării de către nouă majoritate creată de PSD
PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.
În condițiile în care PSD nu și-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliție, și a acționat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru PNL în procesul de formare a unui nou guvern.
3. Poziția PNL în actualul context politic
În acest nou context politic, PNL își menține deciziile adoptate de forurile statutare și de grupurile parlamentare și va rămâne în opoziție, exercitând un rol activ, responsabil și constructiv, în interesul cetățenilor și al stabilității economice.
4. Angajamentele PNL
PNL își reafirmă angajamentele, pe care le va susține și în opoziție cu toate mijloacele parlamentare în perioada următoare:
● finalizarea obiectivelor din PNRR și adoptarea legislației pentru îndeplinirea jaloanelor;
● susținerea programului de relansare economică;
● Programul SAFE;
● procesul de aderare la OECD;
● menținerea echilibrelor bugetare.”

