Este cea mai recentă evoluție șocantă dintr-o serie de evenimente care sugerează că Franța, al doilea stat membru al UE ca mărime, devine din ce în ce mai greu de guvernat. Iată o privire asupra a ceea ce s-a întâmplat, de ce și ce ar putea urma.
Lecornu, numit în funcție în urmă cu 27 de zile, și-a prezentat luni demisia împreună cu cea a guvernului său, la doar 12 ore după anunțarea principalilor membri ai cabinetului. A devenit astfel premierul cu cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franței.
Fost ministru al apărării, în vârstă de 39 de ani și un aliat apropiat al lui Emmanuel Macron, Lecornu a fost al cincilea prim-ministru al Franței de la realegerea lui Macron în 2022 și al treilea de la dizolvarea parlamentului și convocarea alegerilor legislative anticipate, desfășurate în vara trecută.
Lecornu a dat vina pe intransigența partidelor politice, spunând că a fost „pregătit să facă compromisuri, dar fiecare partid dorea ca toate celelalte să adopte integral propriul program”. „N-ar fi fost nevoie de mult ca să funcționeze”, a spus el, dar „atitudinile partizane” și „anumite orgolii” au stat în cale.
Plecarea sa a alarmat piețele financiare: indicele bursier CAC 40 a scăzut cu 2%, iar euro s-a depreciat cu 0,7%. Raportul datorie/PIB al Franței este al treilea cel mai mare din UE, după Grecia și Italia, fiind aproape dublu față de limita de 60% impusă prin regulile europene, la fel ca și deficitul bugetar prognozat, de aproape 6%.
Rădăcinile crizei se află în alegerile anticipate din 2024, care au dus la un parlament blocat, împărțit între trei blocuri aproape egale: stânga, extrema dreaptă și alianța de centru-dreapta a lui Lecornu – niciunul apropiindu-se de o majoritate clară.
Criza financiară a Franței a adâncit instabilitatea, la fel și alegerile prezidențiale din 2027. Macron nu mai poate candida, iar toate partidele vor să-și marcheze terenul înainte de scrutin, ceea ce face și mai dificilă găsirea unui consens în parlament.
Lecornu avea o sarcină dificilă: să adopte un buget de austeritate într-o adunare profund divizată, pentru a reduce deficitul bugetar uriaș, o sarcină care i-a învins și pe predecesorii săi, François Bayrou și Michel Barnier, ambii fiind înlăturați de parlamentari din cauza acelui plan.
Declanșatorul imediat al demisiei pare să fi fost reacția partidului de centru-dreapta Les Républicains (LR) la noul cabinet. Partidul a afirmat că componența, în mare parte neschimbată, nu reflectă „ruptura profundă” cu politica trecutului, promisă de Lecornu.
Anunțul de duminică seara privind principalele posturi din cabinet a stârnit critici dure din toate zonele spectrului politic, atât aliați, cât și opozanți l-au considerat fie prea de dreapta, fie insuficient de conservator, amenințând că vor răsturna noul guvern.
Revenirea lui Bruno Le Maire, ministrul economiei timp de șapte ani sub Macron, în guvern, de această dată ca ministru al apărării, a înfuriat politicieni din toate partidele, care au văzut în această mișcare confirmarea faptului că politicile economice pro-business ale lui Macron nu sunt negociabile.
Partidul de extremă dreapta Adunarea Națională (RN) condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella a cerut lui Macron să dizolve parlamentul și să convoace noi alegeri. La rândul lor, radicalii de stânga din Franța Nesupusă (LFI) au reiterat apelurile de lungă durată pentru ca președintele să demisioneze.
Macron are în față trei opțiuni principale, toate riscante și niciuna prea atrăgătoare:
Alegerea unui lider din propriul său cerc pare acum improbabilă, iar numirea unui politician de stânga moderată ar amenința reforma pensiilor, obținută cu greu. Pe de altă parte, numirea unui conservator declarat ar înfuria blocul de stânga. Din cauza nevoii urgente de consens pentru a adopta măcar un buget, unii analiști sugerează că Macron ar putea apela la un tehnocrat fără afiliere politică.
Deși Macron a spus în repetate rânduri că nu dorește să ia această măsură, sondajele arată că rezultatul probabil ar fi tot un parlament fragmentat, sau chiar o posibilă guvernare a RN.
Macron a exclus însă în mod repetat ideea de a demisiona înainte de alegerile prezidențiale din 2027, scrutin considerat un moment de cotitură în politica franceză, cu Le Pen simțind că are cea mai bună șansă de până acum de a ajunge la putere.
Urmărește-ne pe Google News
