Un judecător de 92 de ani se ocupă de cazul lui Nicolas Maduro. Când începe procesul fostului preşedinte al Venezuelei, capturat de americani la Caracas

22 iulie 2026, 11:17 (actualizat 22 iulie 2026, 11:40)

Procesul fostului preşedinte al Venezuelei, Nicolas Maduro, capturat de forţele americane la Caracas, scos din ţară, arestat şi acuzat în Statele Unite de trafic de droguri, va începe cel mai probabil în luna iunie a anului viitor.

Este propunerea ambelor părţi, inclusiv a procurorilor din cadrul Departamentului de Justiție. Data a fost menţionată într-un document depus la instanță, înaintea unei audieri programate să aibă loc miercuri, la tribunalul federal din Manhattan.

Judecătorul Alvin Hellerstein, în vârstă de 92 de ani, care se ocupă de caz, este cel care va decide însă calendarul procesului, într-o saga legală şi politică fără precedent, după cum o cataloghează presa de peste ocean.

Alvin Hellerstein are o listă lungă de cazuri de mare notorietate în CV-ul său, notează France 24.

Însă fiind unul dintre cei mai în vârstă judecători federali americani – este născut în 1933 – există voci care spun că nu ar fi cel mai potrivit pentru a prezida ceea ce ar putea fi un proces îndelungat al lui Maduro.

„Problema vârstei nu poate fi ignorată”, a declarat pentru AFP Shira Scheindlin, fostă judecătoare federală la New York. Totuși, ea l-a lăudat pe Hellerstein ca fiind un magistrat „foarte inteligent și abil” în sala de judecată.

Cariera sa îndelungată include supravegherea proceselor civile rezultate în urma atacurilor teroriste ale Al-Qaeda din 11 septembrie 2001 asupra New York-ului și Washington-ului. El a respins adesea acordurile pe care le considera nedrepte față de reclamanți.

Hellerstein s-a confruntat și cu Donald Trump, respingând o cerere a președintelui american de a-i transfera un proces din New York la o instanță federală.

Iar anul trecut, a blocat administrația Trump să deporteze presupuși membri ai unei bande venezuelene fără o audiere în instanță.

„Hellerstein se bucură de o reputație pe deplin meritată pentru că urmărește să facă dreptate în fiecare caz și pentru că este independent și echilibrat”, spune profesorul de drept Carl Tobias, de la Universitatea din Richmond.

Într-o hotărâre notabilă din 2015, Hellerstein a ordonat guvernului american să facă publică o serie de fotografii care înfățișau abuzuri asupra deținuților din Irak și Afganistan.

De asemenea, el a prezidat anul trecut un proces în care un juriu a stabilit că activitatea gigantului bancar francez BNP Paribas în Sudan a contribuit la susținerea regimului fostului conducător Omar al-Bashir, acordând daune de 20,75 milioane de dolari pentru trei reclamanți din Sudan.

Hellerstein se ocupă de peste un deceniu de amplul caz de trafic de droguri legat de Maduro, caz în urma căruia a fost deja condamnat fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela, Hugo Armando Carvajal.

Arestarea surprinzătoare a lui Maduro în ianuarie, în urma unui raid american asupra reședinței sale din Venezuela, a atras atenția publicului asupra cazului – și asupra judecătorului în vârstă care îl instrumentează.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite