Șofer reținut pentru tentativă de omor. Ar fi lovit intenționat cu mașina un adolescent aflat pe trotinetă

22 iulie 2026, 12:23

Un bărbat de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru tentativă de omor, după ce ar fi lovit intenționat cu mașina un adolescent de 14 ani care circula pe o trotinetă electrică. Șoferul l-ar fi urmărit aproximativ doi kilometri, în urma unei șicanări în trafic.

Incidentul s-a produs marți și ar fi început în comuna Ipotești, după ce minorul i-ar fi făcut șoferului gesturi obscene. Bărbatul l-ar fi urmărit cu autoturismul până pe strada Madrid din municipiul Suceava, unde ar fi acroșat intenționat trotineta, provocând căderea adolescentului pe carosabil.

„Șoferul a acroșat intenționat trotineta cu partea laterală stângă a vehiculului, coliziune în urma căreia victima a fost proiectată pe carosabil. După ce a văzut persoana vătămată căzută, autorul i-a aplicat o lovitură, apoi a părăsit locul faptei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Adolescentul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava. În urma examinării medico-legale, medicii au constatat că acesta prezintă contuzii care necesită între două și patru zile de îngrijiri medicale.

Autoturismul a fost examinat criminalistic și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul este anchetat pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite