Şantierul Naval 2 Mai, pe lista priorităţilor strategice. Ministrul Economiei, la TVR Info: E decizia României ce produce pentru Armată
Ministrul Economiei Radu Miruţă a declarat în cadrul emisiunii Banii Azi, că statul român intenționează să sprijine Şantierul Naval 2 Mai – fostul Damen Mangalia – considerat un obiectiv strategic, prin comenzi și investiții coordonate de instrumentul SAFE, astfel încât unitatea să redevină atractivă economic, în ciuda datoriilor mari acumulate.
Şantierul Naval 2 Mai din Mangalia va beneficia de sprijin din partea statului, însă acest lucru nu se va rezuma la o finanţare ieftină, ci la comenzi directe care să-i redea competitivitatea, a declarat ministrul Economiei, răspunzând unei întrebări legate de eficiența investițiilor publice în fabrici și șantiere strategice.
„Vor beneficia, dacă vreți, de o ‘pilă’ din partea statului. Statul român se uită și observă, cu ministrul Economiei, că Şantierul Naval 2 Mai, cel cu fostul Damen de la Mangalia, este un şantier strategic pentru România. Un şantier strategic care, printr-o intenţie malefică a statului român, a ajuns într-o situație proastă”, a spus ministrul în cadrul emisiunii Banii Azi.
Acesta a explicat că unitatea are o valoare de inventar de aproximativ 87 de milioane de euro, în timp ce datoriile depășesc 196 de milioane, situație pe care o consideră consecința deciziilor greșite luate de foste guverne.
„Vrem să cumpărăm un pahar care valorează 87 de ceva, dar trebuie să dăm 196. Imaginaţi-vă că nu va fi coadă să dea nimeni de trei ori mai mult decât valorează produsul. (…) În acelaşi timp, pentru noi este strategic ca paharul să rămână pe pupitrul acesta”, a explicat ministrul.
Pentru a face şantierul mai atractiv, Ministerul Economiei intenționează să introducă, prin instrumentul SAFE, o condiție potrivit căreia producția de componente navale necesare Armatei Române să fie realizată la Mangalia.
„Dacă vreţi să produceţi aceste componente navale de care are nevoie Armata Română, trebuie să le faceţi la Mangalia. (…) În disproporţia asta, eu aduc o comandă mare şi fac întreg pachetul mai atractiv”, a detaliat oficialul.
Ministrul a subliniat că obiectivul este ca necesitățile Armatei Române în domeniul naval să fie produse în ţară, dar conform cerințelor tehnice ale militarilor.
„Insistăm foarte mult ca necesităţile Armatei pe zona navală să fie produse în acel şantier, că e decizia României. (…) Noi trebuie să facem ce are nevoie Armata Română, că militarii români sunt cei care sunt răspunzători de siguranţă naţională, nu eu care vreau să se întâmple nişte lucruri la şantierul naval”, a conchis ministrul Economiei.

