Președintele Nicușor Dan, după CSAT: Întreaga responsabilitate revine Rusiei. Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis

29 May 2026, 09:28 (actualizat 29 May 2026, 18:58)

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm după ședința CSAT, în urma incidentului de securitate produs noaptea trecută, când doi cetățeni români au fost răniți după ce o dronă rusească a ajuns pe teritoriul României. Șeful statului a atribuit întreaga responsabilitate Federației Ruse și a anunțat măsuri diplomatice dure, inclusiv declararea consulului Rusiei de la Constanța drept persona non-grata și închiderea consulatului. Totodată, președintele a subliniat sprijinul primit din partea partenerilor NATO și UE și a anunțat accelerarea programelor de apărare și producție de drone în colaborare cu Ucraina, SUA și Marea Britanie.

Autoritățile române au decis declararea consulului general al Federației Ruse la Constanța drept persona non grata, iar Consulatul General al Federației Ruse la Constanța urmează să fie închis.

„Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri politici și lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia față de acest incident. Și acum cetățenii români pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul”, a declarat președintele.

Potrivit șefului statului, drona implicată în incident este un model rusesc Gheran-2, lansat din Rusia și parte dintr-un roi format din 43 de drone. Autoritățile române cunosc traseul complet al aparatului de zbor, inclusiv intrarea acestuia în spațiul aerian românesc. Din cele 43 de drone, doar una a ajuns pe teritoriul României.

În declarația sa, președintele a ținut să mulțumească partenerilor din Uniunea Europeană și NATO pentru solidaritatea manifestată atât bilateral, cât și în cadrul formatelor multilaterale. „Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică”, a spus acesta.

Nicușor Dan a oferit și detalii despre măsurile de consolidare a apărării aeriene a României. În cadrul programului SAFE, România dezvoltă capabilități antiaeriene dedicate combaterii unor astfel de amenințări, iar contractele urmează să fie semnate în perioada imediat următoare. Primele livrări sunt estimate în următorii unu-doi ani.

Totodată, România are un parteneriat semnat cu Ucraina pentru producția comună de drone, precum și un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pentru accelerarea producției și testării de drone și sisteme antidrone. Până la livrarea noilor echipamente, România beneficiază de acorduri bilaterale și de sprijin NATO pentru desfășurarea unor capabilități militare pe teritoriul țării.

Președintele a precizat că a discutat personal cu Secretarul General al NATO pentru urgentarea livrării acestor echipamente, iar solicitarea României a fost acceptată.

În final, șeful statului a declarat că în cadrul ședinței CSAT a fost analizată și componenta de apărare civilă. Potrivit acestuia, reacția autorităților în timpul incidentului a fost rapidă, iar Ministerul de Interne a prezentat măsuri suplimentare pentru zonele considerate vulnerabile.

„Pe zona aceasta suntem pregătiți”, a concluzionat președintele României.

Declaraţiile preşedintelui României, după CSAT:

  • Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni români au fost răniți și întreaga responsabilitate revine Rusiei.
  • Consulul Rusiei de la Constanța a fost declarat persona non-grata și întregul consulat va fi închis.
  • Vreau să remarc iresponsabiitatea unor lideri români care încearcă să scuză Rusia. Cetățenii pot vedea cine este pro-occidental și cine mimează.
  • Am avut o dronă rusă Geran 2 care a plecat din Rusia, parte dintr-un roi din care doar una a ajuns pe teritoriul României.
  • Vreau să mulțumesc pentru solidaritate partenerilor din UE, din NATO. Asta dovedește că există o solidaritate și unitate euroatlantică.
  • În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente în cadrul SAFE avem o componentă importantă care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele stea și inrările le avem într-un an sau doi.
  • Avem un parteneriat cu Ucraina pe producția de drone
  • Avem un mecanism comun cu SUA și Marea Birtanie pe accelerarea producției și testării de drone
  • Până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri bilaterale și în NATO pentru echipamente care să fie prezente în România
  • Am insistat pentru urgentare și a fost de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în România

_________________

Nicușor Dan va face declarații de presă la ora 14.30, a anunțat Administrația Prezidențială. Președintele este așteptat să prezinte concluziile ședinței CSAT.

ACTUALIZARE Ședința CSAT s-a încheiat după aproximativ două ore și jumătate, spun surse oficiale

Printre cei prezenţi la şedinţă s-au numărat miniştrii interimari de la Apărare, Radu Miruţă, de la Interne, Cătălin Predoiu, de la Externe, Oana Ţoiu, de la Economie, Ambrozie-Irineu Darău, şi de la Finanţe, Alexandru Nazare.

Preşedintele Nicuşor Dan anunţase anterior că în CSAT vor fi dispuse “măsurile proporţionale în raport cu Federaţia Rusă”.

„Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11, pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă”, a transmis președintele.

Șeful statului și-a exprimat solidaritatea cu persoanele afectate de incidentul de la Galați.

„Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case. Le mulțumesc pentru calmul cu care au răspuns acestei situații și îi asigur de tot sprijinul statului român”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele: Responsabilitatea integrală aparține Federației Ruse

Nicușor Dan a afirmat că evenimentul are un caracter fără precedent și impune un răspuns ferm, coordonat, la nivel național, aliat și internațional.

„Caracterul fără precedent al evenimentului impune un răspuns ferm, coordonat și pe măsură — la nivel național, aliat și internațional”, a transmis președintele.

Șeful statului a indicat direct Federația Rusă drept responsabilă pentru incident.

„Declar, cu toată fermitatea, că responsabilitatea integrală pentru acest incident îi aparține Federației Ruse. Ceea ce s-a petrecut astăzi la Galați este consecința directă a războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei, a modului iresponsabil și nediscriminatoriu în care Moscova operează aceste sisteme de armament în vecinătatea imediată a frontierelor NATO, precum și a disprețului sistematic față de dreptul internațional. Nu există nicio ambiguitate cu privire la autorul și la cauza acestei agresiuni”, a declarat Nicușor Dan.

O dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Persoane rănite, zeci de locatari evacuați. A fost convocat CSAT

O dronă cu încărcătură explozibilă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din bloc.

De ce nu a fost doborâtă drona

Președintele a precizat că Forțele Armate Române au acționat conform procedurilor stabilite pentru astfel de situații și au avut ordin să doboare drona, dacă acest lucru ar fi fost posibil fără riscuri pentru populație.

„Forțele Armate Române au acționat respectând procedurile care au fost stabilite pentru astfel de situații, având ordinul ferm de a doborî drona de îndată ce condițiile ar fi permis o astfel de operațiune fără riscul producerii de victime sau distrugeri la sol”, a transmis șeful statului.

Potrivit acestuia, după ce radarele armatei au detectat drona la intrarea în spațiul aerian național, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au urmărit aparatul în spațiul aerian românesc.

„Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile”, a explicat președintele.

România cere capabilități antidrone suplimentare

Nicușor Dan a anunțat că răspunsul României este „ferm și pe mai multe paliere”. Printre măsurile dispuse se numără informarea aliaților, solicitarea de capabilități antidrone suplimentare și sesizarea Consiliului de Securitate al ONU.

„Toți aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană au fost informați despre incident. Comunicarea cu structurile militare aliate este în desfășurare în timp real”, a transmis președintele.

România a cerut oficial aliaților să trimită capabilități antidrone suplimentare pe teritoriul național.

„România a solicitat formal ca aliații să deplaseze pe teritoriul național capabilități antidrone suplimentare, pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic al Alianței, în conformitate cu instrucțiunile SACEUR”, a precizat șeful statului.

De asemenea, România va informa oficial Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

„România va informa oficial Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la această încălcare brutală și repetată a dreptului internațional de către Federația Rusă”, a mai transmis Nicușor Dan.

Anchetă completă și expertize tehnice

Președintele a anunțat că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și Serviciul Român de Informații au fost mobilizate și gestionează, împreună cu autoritățile locale din Galați, consecințele incidentului.

„A fost declanșată o anchetă completă privind împrejurările căderii dronei și au fost dispuse expertize tehnice pentru recuperarea fragmentelor în vederea identificării precise a tipului de armament și a traiectoriei”, a precizat șeful statului.

Nicușor Dan a mai spus că a cerut Ministerului Afacerilor Externe să prezinte urgent măsuri privind relația cu Federația Rusă.

„Am cerut Ministerului Afacerilor Externe să prezinte neîntârziat o serie de măsuri de luat în privința relației cu Federația Rusă, proporționale cu această situație atât de gravă”, a declarat președintele.

„România nu va accepta ca războiul Rusiei să se transfere asupra cetățenilor săi”

Șeful statului a transmis că România, ca stat membru NATO, nu va accepta ca războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei să afecteze cetățenii români.

„România este un stat membru al NATO și nu va accepta, sub nicio formă, ca războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei să se transfere asupra cetățenilor săi. Apărarea teritoriului național și a cetățenilor României rămâne datoria mea supremă, prevăzută de Constituție. Este o datorie a cărei îndeplinire o asumăm împreună cu aliații noștri, iar astăzi, ca în fiecare zi, suntem mai puternici împreună”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a reafirmat și sprijinul României pentru Ucraina.

„Sprijinul României pentru Ucraina — politic, umanitar, militar și pe drumul integrării europene — rămâne neclintit. Cu cât Rusia continuă acest război, cu atât mai limpede devine necesitatea ca el să fie încheiat printr-o pace justă și durabilă, care să respecte suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei”, a transmis șeful statului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite