Autorul atacului armat de la Lupeni a fost arestat pentru 30 de zile. Agresorul avea un cazier bogat, dar nu purta brățară electronică de monitorizare

8 June 2026, 18:23 (actualizat 8 June 2026, 18:36)

George Raţă, agresorul din Lupeni, care a tras mai multe focuri de armă asupra soției cu care era în divorț şi a familiei acesteia, are un cazier bogat – de la furt, la răpiri și trafic de arme. Cunoscut polițiștilor pentru acte de violență, bărbatul nu avea, totuși, obligația de a purta brățară electronică de monitorizare. Pentru atacul de duminică, a fost arestat preventiv 30 de zile. Vă avertizăm că sunt informații și imagini cu impact emoțional!

Soția lui George Raţă vorbește despre amenințări și agresiuni ce au dus la imposibilitatea continuării unei relații care dura de aproape 10 ani și în urma căreia s-a născut o fată.

George Rață a fost dus la instanță încătușat după atacul armat, în urma căruia soția lui, cu care este în proces de divorț, și încă trei persoane din familia femeii au fost rănite.

De la amenințări până la bătăi, Daniela Rață a trebuit să îndure tratamentul violent al soțului. Bărbatul are un cazier foarte bogat, fiind cunoscut polițiștilor din mai multe state europene. De la furt, la răpiri și trafic de arme, George Rață aproapre că nu a ratat vreo infracțiune violentă.

În ședința din 11 mai, când se analiza impunerea unui ordin de protecţie împotriva lui George Rață, judecătorii instanței din Petroșani constatau și că bărbatul a făcut amenințări cu moartea. Aceeași instanță emisese un alt ordin de protecție împotriva lui Rață în aprilie 2025. Cu toate acestea, judecătorul a decis că nu se impune purtarea unei brățări electronice de monitorizare.

Poliția română a comunicat că victimele erau monitorizate periodic, fiind în lucru 3 mape de supraveghere a conflictului.

Toate cele patru victime au ajuns la spital, cel mai grav rănit fiind tatăl soției.

George Rață a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Hunedoara, fiind acuzat, printre altele, de tentativă de omor, deținere ilegală de armă de foc și uz de armă.

Vă reamintim că, dacă sunteţi martorii unor situații de violenţă domestică, puteţi suna la 112, dar și la 0800 500 333, număr dedicat unor astfel de cazuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite