România nu încasează miliarde de euro din taxe. Modalități prin care transportatorii evită plata dărilor către stat

15 iunie 2025, 16:33

Bugetul statului pierde anual miliarde de euro pentru că autorităţile nu fac o prioritate din colectatea TVA, dar şi a taxelor şi impozitelor. Mai mult, sunt şi cazuri în care cei care ar trebui să se ocupe de colectatea acestor dări aduc un prejudiciu şi mai mare: cer mită şi închid ochii la nerespectarea legii. Iar nota de plată pentru acoperirea deficitului o achită tot cei care sunt la zi cu plăţile.

„- Ți-ai luat, ți-o intrat tot ce trebe?”
„- Pe luna asta, da.”
„- Da, și ce tre’ să faci? Ce? Ce mai trebe acuma?”
„- Mai trebuia de luna trecută de la vecinu’.”
„- Păi și acolo luna trecută, ți i-a dat acuma.”
„- Nu, pe ailaltă, o fost februarie, martie.”

Aşa discutau între ei doi angajaţi de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara despre o presupusă şpagă pe care ar fi primit-o şi împărţit-o aproape zilnic, după cum arată interceptările procurorilor DNA. Sunt bani pe care transportatorii de mare tonaj preferă să îi plătească drept mită, în loc să achite taxe către stat. Iar asta se vede inclusiv în deficitul ţării, după ce la buget ajung tot mai puţini bani.

Alexandru Ştefan, vicepreşedinte Asociaţia România Fără Gropi: Şpagile către ISCTR şi spăgile în general nu reprezintă doar corupţie. Ele sunt o gaură în bugetul României. Corupţia ucide şi bugetul, nu doar siguranţa rutieră.

Doar că taxa de liberă trece prin oraş, calculată în funcţie de tonaj şi de zona tranzitată, este de multe ori fentată de transportatori. Spre exemplu, în judeţul Braşov, transportatorii de mare tonaj sunt obligați să obțină un permis de liberă trecere contra unei taxe care poate ajunge la 1.500 lei pe an, pentru fiecare tir. Pentru o flotă întreagă, costurile transportatorilor ar putea ajunge la sute de mii de lei, anual. Legea are însă multe scăpări, iar o parte din transportatori profită de asta.

Florin Ţîra, consultant de business: Taxă de liberă trece, aşa se numeşte să zicem în 70% din UAT-urile din România. În alte UAT-uri o denumim tramă stradală sau autorizaţie de trafic greu. Dacă un agent astăzi decide să intre într-un business de transport, habar nu are ce trebuie să plătească.

Autorităţile lasă lucrurile la voia întâmplării şi când vine vorba şi de microbuzele sau autocarele care transportă persoane. Nu se fac verificări temeinice şi nu există un control al banilor încasaţi de pe urma călătorilor.

Daniel Micu, expert transportatori: Sunt operatori de transport care folosesc casele de marcat fiscale, dar cu anumite reţineri, ca să zic aşa, şi atunci şi de acolo apare o sumă semnificativă care se duce direct spre buzunarele şoferilor sau ale operatorilor de transport fără a intra pe partea de taxare, TVA şi alte categorii de taxe.

Bugetul României pierde anual o treime din cauza TVA-ul necolectat, valoare nominală care depăşeşte 8 miliarde de euro. Asta ne face fruntaşii Uniunii Europene când vine vorba de decalajul de încasare a taxei pe valoare adăugată. Cele mai mici deficite de încasare a TVA sunt înregistrate în Cipru, Portugalia şi Irlanda.

În mai puţin de o săptămână, România trebuie să prezinte la Bruxelles planul de măsuri fiscale prin care să adune mai mulţi bani la bugetul de stat şi să scadă deficitul bugetar uriaş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite